În 21 noiembrie, salutaţi cel puţin 10 oameni! Este Ziua Mondială a Salutului

21 Noiembrie 2021, 14:09 |

Hello, cea mai populară formă de salut

În lumea de astăzi, oamenii nu mai au timp de pierdut pentru cei apropiați și dragi. Treptat, relațiile încep să sufere atât în cercurile personale, cât și în cele sociale. Aici se instalează egoul, iar oamenii încep să vorbească unul cu un altul doar atunci când este indispensabil.

Treizeci și unu dintre câștigătorii Premiului Nobel pentru Pace au declarat că Ziua mondială a salutului are o valoare substanțială ca instrument pentru păstrarea păcii.

Iniţiată în 1973 şi susţinută de personalităţi publice şi de 180 de ţări, Ziua Mondială a Salutului este un îndemn la comunicare şi un instrument pentru menţinerea liniştii şi a păcii în lume.

Iniţiată în 1973 de doi tineri americani, fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, ca formă de protest la conflictul izbucnit între Israel şi Egipt din toamna aceluiaşi an, şi ca un îndemn la pace în întreaga lume, ideea a ajuns să fie susţinută de politicieni, lideri religioşi, celebrităţi şi de 31 de laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace şi de 180 de ţări care recomandă utilizarea Zilei Mondiale a Salutului ca instrument pentru menţinerea liniştii şi a păcii în lume.

(w400) Salutul

Doar salutând cel puţin 10 persoane, veţi dovedi importanţa pe care o daţi comunicării personale în menţinerea păcii.

Etnologii spun că în lume sunt vorbite 6.909 limbi, iar cel mai popular cuvânt de salut este Hello, care este şi formula universală de salut la telefon.

Daţi Bună ziua! sau rostiţi o formulă uzuală de salut, faceţi un gest sau folosiţi o formulă uzuală de politeţe, de respect, de simpatie la întâlnirea cu cineva sau la despărţire.

Chiar dacă suntem salutaţi din greşeală de cineva, să nu rămânem impasibili şi să răspundem!

Să salutăm! ne spune simplu Codul bunelor maniere, dacă intrăm primii într-o încăpere, iar ceilalţi trebuie să ne răspundă. Dacă întâlnim pe cineva cunoscut aflat într-un grup să-i salutăm pe toţi, iar toţi trebuie să dea la rândul lor bună ziua. Un bărbat va saluta întotdeauna primul o femeie, iar o femeie mai tânără va saluta întotdeauna prima o femeie mai în vârstă.

Strânsul mâinii este obiceiul care se practică cel mai des când doi oameni se întâlnesc, chiar şi femeile se salută uneori astfel, deşi sărutul pe obraz îi face acestui gest o serioasă concurenţă.

Îmbrăţişatul şi sărutul merg bine împreună şi sunt preferate de cei care se cunosc mai bine ori nu s-au văzut de mult.

(w400) Salutul Pa

Atât strânsul mâinii, cât şi îmbrăţişarea însoţită de sărut trebuie luminate obligatoriu şi de un zâmbet.

Pe mapamond, salutul are însă forme foarte diferite

Japonezii se înclină, britanicii spun doar Bună ziua şi îşi dau mâna, francezii îşi strâng mâna şi se sărută pe ambii obraji la sosire şi la plecare.

În schimb, în Tibet este foarte politicos să scoţi limba când întâlneşti pe cineva prima oară, iar inuiţii îşi freacă nasurile la prima întâlnire, în Botswana oamenii îşi ating palmele uşor, dar nu le strâng, în Cambodgia se lipesc palmele şi se apropie de piept, cu cât palmele se ridică mai sus, cu atât respectul arătat este mai mare.

În nordul Mozambicului oamenii bat de trei ori din palme înainte să spună bună ziua, iar în Australia, la prima întâlnire nu e politicos să îmbrăţişezi sau să săruţi şi nici să vorbeşti despre chestiuni personale.

Toate aceste forme de salut contribuie la ameliorarea relaţiilor interumane şi aduc un plus de culoare vieţii.

(w400) Kate

Să învătăm aşadar să salutăm în cât mai multe limbi!

Konichiwa (koh-Nee-chee-ah) în japoneză

Jambo (JAM-bo) în Swahili

Hola (OH-la) în spaniolă

Ni hao (nee-Ha-OW) în chineză

Bonjour (bohn-Zhoor) în franceză

Buon giorno (bwohn-JOR-noh) în italiană

Annyong ha shimnikka (An-YOH HASHim-ni-kah) în coreeană

Czesc (Chesht) în poloneză

Zdravstvuite (ZzDRAST-vet-yah) în rusă.

Al Salaam a’ alaykum (ahl sah-LAHM-ah-ah-LAY-Koom) în arabă.

Merhaba (Mer- ha- ba) în turcă.

Source

Distribuie știrea