În alte opt circumscripţii electorale din Republica Moldova vor fi organizate alegeri repetate, pe motiv că prezenţa la urne la scrutinul din urmă cu două săptămâni a fost sub pragul de validare de 25% din totalul alegătorilor.
Totodată, în alte două localităţi, sunt organizate alegeri parţiale pe motiv că pe 5 noiembrie nu a existat candidat pentru funcţia de primar, ca urmare a deciziei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale de a exclude din competiţia electorală Partidul „Şansă”, care a fost considerat grupare de criminalitate organizată.
În turul al doilea vor candida pentru funcţia de primar 544 de persoane. Dintre aceştia, cei mai mulţi, 152, sunt membri ai partidului de guvernământ, respectiv Partidul Acţiune şi Solidaritate. Alţi 74 vor candida din partea Partidului Socialiştilor, iar 61 din partea Partidului Social Democrat European. De asemenea, Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei va avea 47 de reprezentanţi, în timp ce 57 candidaţi vor fi independenţi.
Dintre cei 544 de candidaţi la funcţia de primar 386 sunt bărbaţi şi 158 sunt femei.
Cele mai importante localităţi în care va avea loc turul al doilea sunt municipiile Bălţi, Comrat, Edineţ şi Ungheni.
La Bălţi, lupta din turul al doilea se va da între reprezentantul Partidului „Nostru”, Alexandr Petkov, care a obţinut în primul tur 22,69% din voturi, şi independenta Arina Corşicova, care a fost votată de 21,52% dintre alegători.
La Comrat au acces în turul al doilea doi independenţi, Serghei Anastasov (45,43%) şi Nicolai Dudoglo (30,03%).
În municipiul Edineţ, viitorul primar va fi ales dintre Constantin Cojocari de la Liga Oraşelor şi Comunelor, care a fost votat în primul tur de 40,61% dintre electori, şi Oleg Sanduleac de la PSRM, care a acces în turul doi cu 25,31% din voturi.
În cel de-al patrulea municipiu în care va avea loc turul al doilea, Ungheni, s-au calificat candidatul PAS Dionisie Ternovschi, care a fost votat de 30,57% dintre alegători, şi independentul Vitalie Vrabie, susţinut de 25,51% dintre cetăţenii care au votat.
Potrivit legislaţiei electorale din Republica Moldova, în turul al doilea, alegerile se declară valabile dacă la acesta participă cel puţin 20 la sută din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din acea localitate.
În restul de 617 localităţi, printre care şi municipiul Chişinău, primarul a fost ales din primul tur cu peste jumătate din voturile valabil exprimate. În primul tur, Partidul Acţiune şi Solidaritate a obţinut cele mai multe mandate – 225, urmat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova cu 99 de mandate. Alţi 83 dintre primarii aleşi în primul tur au candidat independent, iar 73 din partea Partidului Social Democrat European.