În Barcelona turismul este detestat, dar și prețuit

Vara aceasta au fost proteste masive împotriva supra-turismului în mai multe orașe europene. Una dintre cele mai importante mișcări a avut loc la Barcelona, unde catalanii spun că din cauza turismului pur și simplu oamenii nu-și mai permit să stea în oraș.

Pe de altă parte… nimeni nu vrea să renunțe la banii pe care îi aduc turiștii.

Întreaga zonă a Barcelonei are în jur de 5-6 milioane de locuitori. Anul trecut a găzduit peste 26 de milioane de turiști. Un singur sfârșit de săptămână poate aduce unui apartament chiria pe jumătate de lună.

Bonaventura Durall, managerul Durlet Apartments: Este o problemă pe care nu o putem nega, cea a locuințelor. Chiriile au crescut semnificativ în ultimii zece ani, și cred că administrația încearcă să-și acopere greșelile folosind apartamentele existente în alte scopuri. Dar asta nu va rezolva problema.

Autoritățile locale au anunțat că în următorii patru ani, 10 mii de apartamente folosite în scop turistic vor trebui să reintre în circuitul civil.

Asociația proprietarilor acestora afirmă însă că aceste apartamente sunt sub 1 procent din toate spațiile locative din oraș, iar măsura nu ar face decât să alimenteze închirierea ilegală. Și, mai grav, că 40% din turism ar dispărea.

Marc, managerul unui restaurant: Sigur că ar fi un impact, și ar afecta nu doar segmentul HoReCa, ci toate serviciile. Toată lumea știe că vara clientela locală dispare din Barcelona din cauza căldurii, localnicii pleacă. Turiștii sunt practic jumătate din clienți!

Iar acești turiști, doar anul trecut, au ajutat economia locală cu aproape 13 miliarde de euro. Așa că de-o parte sunt protestatarii care se simt sufocați de vizitatori și prețuri, de cealaltă parte sunt beneficiarii care nu sunt doar proprietarii de apartamente – ci și angajații din toată industria HoReCa de la Barcelona, care ar rămâne fără un mijloc de a-și câștiga existența.

Distribuie știrea