Pentru a scăpa de articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte de primăvară și vară, agenții economici au dat startul reducerilor. Astfel, magazinele afișează mesaje de genul „Cumperi două produse primești unul gratis” sau reduceri 50% Și nu sunt puțini clienți care așteaptă această perioadă a reducerilor, în care își pot cumpăra la prețuri mai mici articole de vară.
Cu toate reducerile aplicate, produsele tot sunt mai scumpe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Cei care vor să profite de reduceri, ar fi bine să fie atenți totuși la promoțiile afișate de comercianți, atrag atenția reprezentanții ANPC. Indicat e să fie urmărite din timp prețurile, dinainte de reduceri, pentru a vedea dacă acestea sunt reale, sau dacă includ taxa pe valoarea adăugată, spun inspectorii.
Cumpărăturile din această perioadă pot fi făcute în deplină siguranță dacă:
* Întocmiți o listă cu produsele pe care doriți să le cumpărați și cu prețurile actuale ale acestora. Astfel, veți fi informat cu privire la reducerile de prețuri;
* Verificați stocul existent;
* Verificați prețul afișat și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA);
* Verificați dacă prețul include și costul de livrare;
* În cazul în care comandați online, verificați, înainte de a trimite comanda, dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături este același cu prețul redus indicat atunci când ați ales produsul.
Reducerile de vară au început pe 15 august și se încheie la începutul lunii octombrie.