• Sat. Jul 24th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Încă o demitere după ce elevul de la Şcoala Gimnazială “George Bacovia” din București s-a aruncat pe geam

Jun 23, 2021

A fost demis directorul adjunct al școlii în care un elev s-a aruncat pe geam după finalizarea anchetei cerute de ministrul Educației. Raportul arată că dirigintele copilului ar fi încercat să-l ajute. Consilierul şcolar va fi cercetat disciplinar, iar toți care ocupă aceste funcții în Capitală vor fi monitorizați. Din toamnă, toate școlile vor avea comisii anti-bullying.

23 Iunie 2021, 17:33 (actualizat 23 Iunie 2021, 22:17) |

Incidentul petrecut la începutul lunii în Şcoala Gimnazială “George Bacovia” a declanșat un cutremur la vârful inspectoratului.

Elevul de clasa a VI-a s-a aruncat de la etajul I din cauza umilințelor la care îl supuneau colegii.

A scăpat cu răni ușoare pentru că a căzut pe iarbă, însă reacția inspectorului general al municipiului București a fost taxată de ministrul Educației, care l-a demis imediat.

Sorin Cîmpeanu a trimis şi Corpul de Control la şcoală să afle ce s-a întâmplat și ce măsuri se impun.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei: Instituire a unei perioade de 6 luni de monitorizare a activității directorului școlii pentru implementarea măsurilor de remediere a deficiențelor constatate pe parcursul controlului. Solicitare a demiterii, a încetării detaşarii directorului adjunct, care avea în atribuții activitățile cu acești copii cu cerințe educaționale speciale. În planul CMBRAE: s-a solicitat cercetarea disciplinară a consilierului şcolar.

De altfel, toţi consilierii şcolari din Bucureşti vor fi monitorizaţi în următoarea perioadă. În Capitală sunt puțin peste 200 în mai bine de 350 de unități școlare.

Iulian Cristache, președintele FNAP: Avem, din păcate, mulţi copii care provin din familii nefericite. Primii care trebuie să observe astfel de lucruri sunt învăţătorii, diriginţii, care, la rândul lor, au obligaţia să înştiinţeze directorul, consilierul şcolar şi, mai departe, să anunţe instituţiile de resort, care trebuie să acţioneze în consecinţă.

În toată țara ar fi nevoie de 7.000 de consilieri școlari, potrivit estimărilor făcute de ministerul Educației.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *