INS: Statul a cheltuit 161,9 miliarde de lei pentru protecţia socială în 2019, peste 15% din PIB

01 Iulie 2021, 10:11 (actualizat 01 Iulie 2021, 10:25) |

Institutul Național de Statistică – INS / FOTO: Autor: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

Veniturile de protecţie socială au însumat 160,6 miliarde de lei, în creştere cu 10,8% faţă de anul precedent. Ponderea acestora în Produsul Intern Brut (PIB – date semidefinitive) a fost de 15,2%, acelaşi procent ca în anul anterior.

Cheltuielile privind protecţia socială (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecţie socială) s-au ridicat la 161,9 miliarde de lei, (din care 158,8 miliarde de lei reprezintă cheltuielile cu prestaţiile sociale), cunoscând o creştere de 13,3% faţă de anul precedent.

Ponderea în PIB a cheltuielilor cu protecţia socială a fost de 15,3%, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de anul 2018.

Cheltuielile cu prestaţiile sociale (exclusiv costurile administrative şi alte cheltuieli) au reprezentat 15% din PIB, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de anul 2018.

Ca şi în anii anteriori (2009-2018), protecţia socială a fost orientată cu precădere către acoperirea riscurilor de bătrâneţe şi a celor de boală sau îngrijirea sănătăţii, care au implicat 47,8%, respectiv 29,8% din totalul cheltuielilor cu prestaţiile sociale.

sursa agerpres

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea