Magazinele, şaormeriile și covrigăriile, mai exact toate unitățile comerciale controlate de inspectorii de la Protecția Consumatorilor, vor fi, de acum-înainte, verificate și dacă respectă regulile privind siguranța la incendiu. A fost semnat deja un protocol între ANPC și Departamentul pentru Situații de Urgență. Sunt măsuri stabilite după incendiul devastator de la pensiunea Ferma Dacilor. Cu câteva luni înainte, şeful ANPC lăuda pensiunea pe o reţea de socializare. Ulterior, autorităţile au descoperit că pensiunea nu avea niciun fel de autorizaţie.
Când vor merge în control, inspectorii de la Protecția Consumatorilor vor verifica și dacă unitatea comercială respectă regulile minime privind siguranța la incendiu.
Șefii de la Protecția Consumatorilor au încheiat un protocol de colaborare cu doctorul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Paul Anghel, director general ANPC: Trebuie să luăm oameni, să-i școlarizăm, să-i pregătim, să știe niște proceduri, în așa fel încât să știe ce să ceară. Că altfel ar fi hilar să se ducă într-un control, să solicite niște documente, ei neștiind cum se avizează respectivele unități.
Raed Arafat, şeful DSU, Tema Zilei, 9 ianuarie 2024: Nu pot spune că este o pensiune confortabilă, dar să nu aibă și partea de siguranță. Înseamnă că avem și gradul de siguranță minimă, să știe omul că poate să doarmă liniștit, că are o centrală de alarmare funcțională, că are sistem de stingere automat dacă e necesar, depinde de spații, de suprafețe, că are ieșiri de urgență.
Noile măsuri sunt implementate după incendiul devastator de la Ferma Dacilor.
Cu 2 luni înainte de tragedie, șeful ANPC lăuda pe rețele de socializare pensiunea Ferma Dacilor.
Horia Constantinescu, şeful ANPC: Nu mă consider vinovat cu absolut nimic. Am fost și la Notre Dame și aş vrea să cred că nu a ars din cauză că am vizitat această catedrală. Am promovat un produs românesc, nu structura de cazare, ci nişte jumări. Nu demisia iau în calcul, sihăstria la un moment dat mă gândesc, în virtutea celor întâmplate, să mă duc în vârf de munte, să rămân acolo.
După incendiu, autoritățile au descoperit că pensiunea Ferma Dacilor nu avea niciun fel de autorizații.
8 persoane, printre care şi un copil al patronului Cornel Dinicu, au murit într-un incendiu masiv, care a cuprins pensiunea Ferma Dacilor, din județul Prahova, în a doua zi de Crăciun. Patronul se află acum în arest.