• Thu. Oct 21st, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate în majoritatea regiunilor, până duminică seara

Aug 27, 2021
27 August 2021, 10:49 (actualizat 27 August 2021, 10:59) |

Vreme instabilă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o atenţionare Cod galben de ploi abundente valabilă de sâmbătă după-amiaza până duminică seara în 27 de judeţe.

Potrivit ANM, în intervalul 28 august, ora 15:00 – 29 august, ora 23:00, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină în Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei, Maramureş, Transilvania, la munte şi local în Moldova.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25 – 55 litri/mp, îndeosebi în zonele de deal şi de munte.

Meteorologii au emis vineri o informare de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate, valabilă de vineri dimineaţa până duminică seara în majoritatea regiunilor.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 27 august, ora 10:00 – 29 august, ora 23:00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină.

Astfel de fenomene se vor semnala vineri îndeosebi în sud-estul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte. Sâmbătă, instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile sud-estice, unde fenomenele asociate vor fi mai puţin intense şi se vor semnala pe arii restrânse, iar duminică fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor produce cu precădere în centrul, nordul şi nord-estul teritoriului.

În intervalul menţionat, cantităţile de apă vor depăşi, pe perioade scurte sau prin acumulare, 20 – 50 litri/mp.

În vestul şi nord-vestul ţării, în aceste zile, vremea se va menţine răcoroasă, chiar rece pentru această perioadă, cu temperaturi maxime de 18 – 20 de grade. În restul teritoriului va fi normală termic, chiar uşor mai caldă în sud-est.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *