Inteligența artificială devine tot mai mult un membru integrat al societății, conform unui sondaj realizat de Kaspersky. Sondajul a relevat că AI își asumă noi roluri în diverse domenii, demonstrând capacitatea de a avea succes și de a insufla încredere în rândul oamenilor.
Interesant este faptul că o treime dintre respondenții dintr-un studiu consideră că inteligența artificială ar putea fi un lider mai bun decât oamenii, datorită imparțialității sale. Ce arată asta? Că sunt schimbări în modul în care percepem și interacționăm cu tehnologia.
Astfel, 34% dintre aceștia cred că inteligența artificială ar putea fi un șef mai corect decât o ființă umană, datorită imparțialității sale. De asemenea, AI-ul își extinde influența și în domeniul educației. Aproape jumătate dintre respondenți, 47%, prevăd că, în viitorul apropiat, tehnicile de predare pentru copii vor include experiențe virtuale și Metaverse, ceea ce sugerează o schimbare semnificativă în modul în care vă fi abordată educația.
Jumătate dintre consumatori, 50%, consideră că inteligența artificială a devenit deja o parte inevitabilă a vieții lor, iar 43% dintre aceștia au o perspectivă pozitivă asupra potențialului AI de a aduce oportunități interesante și de a îmbunătăți viitorul pentru toată lumea.
De asemenea, majoritatea respondenților recunosc competențele AI în domenii creative, cu 62% considerând că AI este un producător credibil de opere de artă.
Aproape jumătate dintre cei chestionați, 48%, sunt deschiși să folosească un chatbot AI pentru a purta conversații online, iar 31% ar apela la inteligența artificială pentru a-i ajuta să găsească partenerul potrivit într-o aplicație de dating.
Interesant este că 48% dintre respondenți cred că relațiile umane se vor schimba semnificativ datorită impactului AI, mai ales dacă personajele virtuale încep să înlocuiască partenerii din viața reală. Aici este de văzut și ce părere au psihologii.
În concluzie, inteligența artificială se integrează tot mai mult în viața de zi cu zi, influențând atât locul de muncă, cât și relațiile personale. Pe măsură ce AI devine o prezență inevitabilă și tot mai acceptată, percepțiile și interacțiunile umane se transformă, deschizând calea către un viitor în care tehnologia joacă un rol central în toate aspectele vieții.