Inundații, alunecări de teren și linii ferate blocate de aluviuni în județele Bistrița și Maramureș, după ploile abundente

Alertă în județele Bistrița și Maramureș, unde sunt inundații, alunecări de teren și linii ferate blocate de aluviuni. O porțiune dintr-un drum modernizat recent cu bani europeni s-a surpat. Sunt și multe locuințe afectate de inundații. Echipele ISU au intervenit în zonă.

19 Februarie 2023, 19:24 Știrile TVR |

Problemele au început după ploile abundente de noaptea trecută. În Bistrița Năsăud, drumul care leagă localitățile Rodna și Măgura Ilvei s-a surpat pe o porțiune de zeci de metri. Acum doi ani a fost refăcută șoseaua cu două milioane de euro, bani din fonduri europene.

Deși reabilitat recent, drumul nu mai este în garanție. Primăria l-a închis și promite că reparațiile vor începe chiar de mâine.

Tot în Bistrița, o avalanșă a blocat drumul Rodna-Valea Vinului, iar oamenii din zonă sunt nevoiți să facă un ocol de peste 30 de km.

Vremea extremă a perturbat și traficul feroviar în Maramureș. Aluviuni și trunchiuri de copaci au ajuns pe linia ferată. Două trenuri rapide au staționat mai bine de o oră până când a fost curățată.

În Crasna Vişeului, tot în Maramureș, un versant a luat-o la vale și s-a oprit în peretele unei case. A fost afectată și o anexă în care oamenii își țineau animalele.

Source

Distribuie știrea