“Învaţă România – Profi de 10” – o campanie la TVR1 și TVR INFO | Elena Șerban: „Cea mai mare răsplată pentru mine e în momentul în care un copil spune «Aha, am înțeles»”

07 Septembrie 2022, 17:11 (actualizat 07 Septembrie 2022, 18:59) Știrile TVR |

Elena Șerban e profesoară de matematică, dar poate fi definită și ca Profă de Curaj și de Ambiție. Curajul de a merge în fiecare dimineață, cu propria mașină, 40 de kilometri, din București până în comuna Sohatu din județul Călărași și ambiția de a-i învața carte pe copii. Pentru că, așa cum spune chiar ea, vrea să dea înapoi ceea ce a primit, pe când era elevă, de la alți profesori, la fel de dedicați meseriei lor.

Pe Elena Șerban am întâlnit-o în școala din Sohatu, județul Călărași, cu câteva zile înainte de începerea noului an de învățământ. Venise să-și vadă noul loc de muncă. Directoarea instituției, Daniela Niculescu, ne-a prezentat-o pe cea care va fi, pentru copiii din comună, profesoara de matematica. Numai în aparență plăpândă, dar cu un suflet puternic, Elena ne-a mărturisit cum își vede ea menirea:

„Chiar astăzi am luat postul. Totdeauna am predat în comunități defavorizate și mereu am fost cu work hard și consider că putem face diferența doar dacă venim și în astfel de comunități. (…) Sunt sigură că sunt oameni care mă vor ajuta să mă descurc. Comunitatea este una destul de strânsă. Și profesorii la fel”.

În comuna Sohatu sunt două școli, cea din centrul comunal, unde am ajuns noi, și cea din satul Progresu, precum și două grădinițe. În total, 310 preșcolari și școlari. Daniela Niculescu e de-o viață cadru didactic în această școală, unde predă limba și literatura română. Cunoaște foarte bine comunitatea și, nu întâmplător, în fiecare an școala își asigură un stoc de rechizite pentru elevii care au nevoie de caiete, pixuri și alte materiale didactice.

Daniela Niculescu, directoarea Şcolii gimnaziale din Sohatu, judeţul Călăraşi: “Dacă ai în clasă copii care provin din diferite medii sociale, care vin din familii defavorizate, vulnerabile, atunci, cu siguranță, efortul tău este mult mai mare. Trebuie să-l înțelegi pe copilul respectiv, trebuie să-l scoți din starea lui, trebuie să fii empatic, astfel încât să reușească”.

Elena Șerban, profesoară de matematică: Provocările consider că sunt multe, însă sunt anumite nevoi pe care nu le putem acoperi. Una ar fi părinții care pleacă în străinătate, copiii care cresc cu bunicii și cred că situația financiară a elevilor. Sunt lucruri și nevoi care nu pot fi acoperite pe termen lung”.

Transportul în comun este o povară, în Sohatu, și pentru profesori, dar și pentru elevii care merg la liceu, în oraș.

Daniela Niculescu, directoarea Şcolii gimnaziale din Sohatu, judeţul Călăraşi: “Avem 25 de cadre didactice, dintre care 11 sunt navetiste. Și aici aș vrea să precizez că naveta se face cu mașina personală, deoarece nu există mijloc de transport în comun care să-i ducă la Oltenița, respectiv București, localitățile lor de domiciliu. Un singur autobuz pleacă dimineața spre București și se întoarce seara. În general, părinții se orientează spre licee unde există cămine sau găsesc copiilor gazde prin București”.

Elena Șerban spune că drumul București-Sohatu și retur o costă în jur de 1000 de lei pe lună, în condițiile în care are un salariu de 2500 de lei.

“Nu o fac pentru bani, ci o fac pur și simplu pentru că vreau să ajut copiii și vreau ca ei să rămână cu ceva. (…) În acest moment am ofertă pentru a preda la o școală privată. Am respins-o, pentru că îmi doresc să fiu aici. (…) Dau înapoi ceea ce am primit din partea profesorilor. La fel, am făcut parte dintr-o familie care nu și-a putut permite foarte multe lucruri și atunci am avut profesorul de matematică, căruia îi mulțumesc foarte mult”, mărturisește Elena Șerban.

“Cred că cea mai mare răsplată pentru mine e în momentul în care un copil spune «Aha, am înțeles»” – Elena Șerban e profesoară de matematică.

Source