„Învaţă România – Profi de 10” – o campanie la TVR1 și TVR INFO | Un profesor de istorie pensionar, stabilit de mulți ani în Germania, predă ca voluntar la un liceu din Bistrița

Învăţătorii şi profesorii cu vocaţie construiesc România pe care ne-o dorim. Sistemul nostru de învăţământ este într-o permanentă reformă iar problemele se rostogolesc an de an, dar avem în continuare nu doar elevi de 10. Jurnaliştii TVR INFO au găsit şi profii de 10. Cei care învaţă România – o mouă campanie a Ştirilor TVR.

21 Septembrie 2022, 19:50 (actualizat 21 Septembrie 2022, 21:01) Știrile TVR |

Proiect unic la Colegiul Liviu Rebreanu din Bistrița. Un profesor de istorie stabilit de mulți ani în Germania predă ca voluntar la acest liceu, unde a învățat și el în adolescență. Dascălul, pensionar, a interacționat cu elevii doar online în anul şcolar trecut. Copiii au avut însă surpriza plăcută de a-l vedea pentru prima dată față în față, chiar dacă numai pentru câteva minute. Colaborarea profesorului cu liceul va continua și în acest an școlar.

Horst Göbbel are acum 77 de ani. A fost și el elev al Colegiului Liviu Rebreanu și apoi profesor de istorie la acest liceu până când, în 1973, a emigrat în Germania, la Nurnberg. Acolo și-a continuat cariera la catedră. Elevilor de la secția germană a colegiului din Bistrița a început să le predea, online, la începutul anului școlar trecut. A devenit imediat unul dintre cei mai iubiți profesori.

Robert Popescu, elev: Este un domn foarte de treabpă, nu mă așteptam să fie chiar așa de de treabă, eu la orele lui înțelegeam și chiar mă interesa ce spune. Mi-a făcut plăcere să îl cunosc”.

Luca Someșan, elev: E prietenos, binevoitor și exprimă un mesaj profund, mereu ai ceva de învățat”.

Și pentru profesor, întâlnirea cu elevii pe care îi cunoștea doar de la distanță a fost una emoționantă.

“A fost foarte frumos să îi văd pentru că să îi vezi numai acolo, așa (n.red – online) e cu totul altceva. Să le dai mâna și să spui “Bună ziua” e foarte, foarte frumos. Mi-a făcut mare plăcere și mare bucurie”, a mărturisit dr.Horst Göbbel – profesor de istorie.

Profesorul va continua colaborarea în regim de voluntariat cu Colegiul Liviu Rebreanu. Va preda istoria comunității germane din România, iar cursurile vor fi în limba germană.

Dr.Horst Göbbel, profesor de istorie: “Ne-am propus să facem istoria Transilvaniei, nu numai istoria sașilor, ci a Transilvaniei complet și, din când în când, și evenimente politice actuale. De exemplu, la final de februarie o oră întreagă am vorbit despre Ucraina și despre războiul ăsta. Nu poți să faci istorie fară să știi în ce lume trăiești”.

Violeta Griga, directorul secției germană de la Colegiul Național Liviu Rebreanu, Bistrița:Cu toate dificultăţile sistemului online, elevii noştri au fost foarte interesaţi şi au participat activ, punând tot felul de întrebări, lămuriri, şi au fost foarte mulţumiţi la sfârşitul anului de tot ceea ce au învăţat de la domnul profesor”.

Colegiul Liviu Rebreanu dorește să continue colaborarea cu profesorul de istorie și în anii viitori. O următoare întâlnire față în față cu elevii liceului a fost programată pentru luna decembrie.

Source

Distribuie știrea