Liviu crede, mai presus de orice, că schimbarea în învățământ trebuie să înceapă de la fiecare dascăl în parte.
Liviu Drăghici, profesor de discipline economice: Cred că rolul unui profesor ar fi să iasă un pic din tiparele clasice, atât cât se poate. Oamenii care fac meseria asta din vocație înțeleg că sistemul nu e perfect și că lucrurile pot fi făcute mai bine. Când le transmit elevilor mei n-o fac doar din cărți, deși n-am o problemă cu cărțile, ci vin cu exemple concrete, cu documente reale.
Una dintre temele inedite ale lui Liviu Dragici pentru elevii săi a fost să meargă în sucursalele bancare din Ploiești și să culeagă elementele-cheie ale unui împrumut – rata lunară, dobândă anuală efectivă și suma de rambursat.
Liviu Drăghici, profesor de discipline economice: Foarte puțini au spus mergem. De ce? Pentru că ei se așteptau să nu fie primiți acolo. Se așteptau ca oamenii respectivi să nu le aloce timp, se așteptau să-i ia de sus. Au fost situații de bănci când managerul de sucursală a venit și le-a făcut un tur al băncii și le-a prezentat cu ce se ocupă fiecare angajat și asta a fost foarte tare și pentru ei, dar și pentru mine.
Daniela Vasile a fost eleva lui Liviu Drăghici. Azi e broker într-o bancă din Ploiești. Când s-a angajat, a știut cum să alcătuiască scrisoarea de intenție și CV-ul. Știa și cum să treacă cu brio și de interviu.
Daniela Vasile: M-a ajutat foarte tare, de la ținută până la răspunsul întrebărilor. Știam cât de cât ce să răspund, știam cum să mă prezint, știam cum trebuie să arate o scrisoare de intenție, un CV. Ne învața să facem facturi, ne învață să facem chitanțe, note de recepție.
O altă experiență prin care au trecut elevii a fost vizita la antreprenorii din Ploiești. Liviu le-a deschis ușa discipolilor săi, iar oamenii de afaceri au răspuns afirmativ.
Ionuț Urzeală, antreprenor: Școala este de foarte multe ori mult mai întârziată de ceea ce piața cere. Nu invățăm despre lucruri esențiale în viață. Ne ajută oameni care vor să schimbe ei, în fiecare pătrățică și cred că profesori care învață, și sunt mulți, care învață în fiecare zi pentru ei și să fie mai buni pentru copiii lor, sunt cheia acestei reforme de care tot auzim de zeci de ani.
Nicoleta Sevastian, directoarea Liceului „Victor Slãvescu”, Ploiești: Este extrem de important în acest moment să ajungem la sufletul copilului. Eu zic că pedagogul din tine trebuie să fie numărul 1. Fără doar și poate și specialitatea, da, să stăpânești foarte bine și specialitatea. Dar marea provocare este cum lucrezi cu copilul. Degeaba transmiți niste noțiuni de teorie, dacă pe copil nu-l obișnuiești cu tot ce înseamnă exercițiu, cu practica.
Liviu este și autorul unei cărți apărută în acest an. „Principiile banilor. De la a dispera, la a prospera. Ghid de educație financiara”.