Invazie de cicade în Statele Unite. După 17 ani de hibernare, insectele ies la suprafață și provoacă zgomote asurzitoare

Trilioane de cicade, insecte cântătoare asemănătoare greierilor, au invadat Statele Unite ale Americii. Este probabil cea mai mare invazie din ultimii zeci de ani. Haosul provocat de insectele zgomotoase cu ochi roşii proeminenţi, a cuprins, cu precădere, sudul și vestul ţării. Cicadele trăiesc în pământ, sub formă de larve, și se hrănesc cu rădăcini. Au un ciclu de hibernare de 17 ani.

După un ciclu lung petrecut în subteran, miliarde de nimfe de cicadă, care au supravieţuit hrănindu-se cu seva din rădăcinile copacilor timp de 17 ani, ies la lumină. Insectele se târăsc la suprafaţă din subteran, trec printr-un proces de năpârlire şi încep să caute hrană şi parteneri pentru împerechere.

Zgomotul asurzitor al cicadelor provine, de fapt, de la masculii care încearcă să atragă partenere pentru a se împerechea. Majoritatea cântă în timpul zilei, când este cald și soarele strălucește pe cer.

Sunt printre cele mai gălăgioase insecte de pe Pământ. Bâzâitul unui cor de cicade poate ajunge și la 110 decibeli, ceea ce înseamnă că se pot auzi de la o distanță de aproximativ un kilometru. Concurează cu succes cu zgomotul produs de o mașină de tuns iarba sau motorul unui avion mai mic.

Enervante pentru zgomotul asurzitor pe care îl produc, acestea au și prădători. Numeroase specii de păsări se hrănesc cu cicade și, mai nou, s-a descoperit că sunt comestibile și pentru oamenii dispuși să le încerce gustul.

Distribuie știrea