„Este dreptul pacientului să ceară testarea gratuită atunci când se internează în spital”, a declarat ministrul Sănătății, care spune că INSP a aprobat o metodologie în acest sens.
Metodologia ar putea fi extinsă și la părinții care se internează împreună cu copiii, mai spune Ioana Mihăilă. În plus, spitalele au posibilitatea de a crea zone-tampon unde să cazeze pacienții care se testează înainte ca rezultatul testului să fie gata.
Ea a mai spus că este responsabilitatea managerului de spital să asigure accesul pacienților la testare gratuită.