Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, sâmbătă, că este convins că „România nu va intra într-o fază de instabilitate” politică, în contextul în care în perioada următoarelor luni vor avea loc campanii electorale şi scrutinuri cu „cu mize foarte mari” pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare.
Preşedintele României, aflat la Chişinău, a declarat că nu se va implica în campania electorală a partidelor politice, însă se va asigura că instituţiile statului vor funcţiona.
„Dacă mă întrebaţi despre cum funcţionează Coaliţia, cum funcţionează Guvernul şi cum vor fi următoarele luni, vor fi foarte agitate. Nu cred că are rost să ne imaginăm altceva. Sunt campanii extrem de complicate, care trebuie să fie organizate de partide, de candidaţi şi am văzut deja că foarte uşor în spaţiul public se ajunge la acuzaţii reciproce, la tot felul de discuţii care câteodată nu mi s-au părut neapărat principiale, dar ele au loc atunci când sunt campanii electorale cu miză foarte mare şi noi nu am avut de mult campanii şi alegeri cu mize aşa de mari ca acum. Totuşi, mă voi strădui şi cred că voi reuşi să păstrez calmul la un nivel rezonabil în administraţie. În ceea ce vor face partidele şi candidaţii nu intenţionez să mă implic, fiindcă nu este campania mea, dar, da, intenţionez să mă implic în ce se întâmplă la nivel administrativ şi la nivelul instituţiilor mari ale statului, în sensul, aşa cum scrie în Constituţie, de a veghea asupra bunei funcţionări a acestor instituţii”, a afirmat preşedintele Iohannis.
Iohannis a mai spus că „România nu va intra într-o faza de instabilitate” sau „în care cu greu poate fi guvernată”.
„După părerea mea, cu toată agitaţia din campanie care este creată de candidaţi, de partide şi de media, cred că România nu va intra într-o fază de instabilitate sau să ajungă într-o fază în care cu greu poate fi guvernată. Vom trece prin aceste alegeri şi sunt încredinţat că românii vor şti ce să aleagă”, a mai spus şeful statului.