Iohannis: Funcţionalitatea spaţiului Schengen – serios afectată; aderarea rămâne un obiectiv politic major pentru România

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri că aderarea la spaţiul Schengen „rămâne un obiectiv politic major pentru România”, deşi criza sanitară a afectat serios această zonă. Declarația a fost făcută la dezbaterea „Să vorbim despre viitorul Europei” (Let’s talk – Future of Europe), la care a participat online.

02 Iunie 2021, 21:37 |

Președintele Klaus Iohannis

„În ceea ce priveşte Schengen, în contextul crizei sanitare şi al măsurilor luate de unele state membre, funcţionalitatea spaţiului Schengen, evident, a fost serios afectată. Cu toate acestea, aderarea la spaţiul Schengen rămâne un obiectiv politic major pentru România şi face parte din angajamentul pe care ţara noastră şi l-a asumat prin Tratatul de aderare la UE”, a spus şeful statului la dezbaterea „Să vorbim despre viitorul Europei” (Let’s talk – Future of Europe), la care a participat online.

Mai mult, el a subliniat că „România îndeplineşte criteriile necesare de peste zece ani, fiind un exemplu în ceea ce priveşte asigurarea securităţii pentru Uniunea Europeană”.

„Sperăm că eforturile noastre consecvente vor fi recunoscute curând iar o soluţie pentru finalizarea procesului va fi găsită în timp util. În acelaşi timp, aderarea la zona Euro este unul din obiectivele-cheie, pe termen mediu, ale României”, a arătat el.

Potrivit lui Iohannis, „apartenenţa României atât la spaţiul Schengen, cât şi la zona Euro e un pas important pentru consolidarea participării noastre la esenţa proiectului european”.

„Efectele crizei pandemiei au arătat anumite deficienţe în zone în care este nevoie de eforturi suplimentare, pentru a avea mecanisme mai bune atât în Schengen, cât şi zona Euro. Din această perspectivă, România intenţionează să joace un rol activ în toate demersurile ce au ca scop rezolvarea acestor probleme”, a mai spus preşedintele.

Dezbaterea, la care au mai participat preşedintele Grupului PPE, Manfred Weber, şi europarlamentarul Siegfried Mureşan, a fost organizată de către Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European.

Sursa: Agerpres

Source

Distribuie știrea