La un deceniu după ce zeci de mii de yazidi au scăpat de atacul Statului Islamic, mulți se tem că ar putea fi nevoiţi să se întoarcă la casele lor aflate în ruine, relatează The Guardian.
Acum aproape un deceniu, yazidi din Sinjar au devenit ținta organizației teroriste Stat Islamic, în timp ce organizația a preluat controlul și a terorizat multe regiuni din Irak. În timp ce forțele Peshmerga din regiune la acel moment s-au retras fără a demonstra rezistență, ISIS a masacrat sute de yazidi, a încercat să-i captureze și să-i înrobească pe mulți dintre ei. Mai târziu, sub conducerea coaliției internaționale, a fost organizată o operațiune militară majoră în regiune și, deși Sinjar a fost curățat de Daesh, au existat distrugeri majore și o atmosferă haotică în oraș.
Guvernul irakian a fost acuzat că îi face pe supraviețuitorii masacrului de la Sinjar să se teamă din nou pentru viitorul lor, la aproape un deceniu de la campania criminală a Statului Islamic care a forțat zeci de mii de persoane să fugă din casele lor.
În ianuarie, Consiliul de miniștri irakian a stabilit ca termen limită 30 iulie pentru închiderea a 23 de tabere din Kurdistanul irakian. Taberele găzduiesc aproximativ 155.000 de persoane strămutate intern, majoritatea yazidiți, care au fost măcelăriți, răpiți și supuşi sclaviei sexuale cu miile la apogeul violențelor din nordul Irakului în 2014.
Ministerul Migrației și Deplasării oferă fiecărei familii 4 milioane de dinari irakieni (2.400 de lire sterline) pentru costurile de reinstalare și lansează un program pentru locuri de muncă.
Dar planurile au stârnit îngrijorări în rândul celor care trăiesc în tabere, precum și în rândul reprezentantului Agenției ONU pentru refugiați în Irak, Jean-Nicolas Beuze, și al organizațiilor pentru drepturile omului, inclusiv Human Rights Watch.
Închiderea iminentă „îi determină pe mulți să se simtă presați să se întoarcă acasă, în loc să ia o decizie voluntară și informată”, a declarat Beuze reporterilor săptămâna trecută.
Bagdadul a închis deja toate taberele de strămutați din interiorul Irakului federal, majoritatea oamenilor revenind acasă sau trăind în așezări informale, dar în regiunea autonomă Kurdistan, strămutații provin în principal din Sinjar, o regiune mică, care este încă în mare parte în ruine.
Deși insurgența Statului Islamic (ISIS) a fost înăbușită în 2017, oamenii au declarat pentru The Guardian că banii oferiți nu erau suficienți și că nu era sigur să se întoarcă acasă.
„Dacă guvernul ne scoate din acest loc, nu avem unde să ne ducem”, a declarat Sare Ravo Murad Peshow, în vârstă de 60 de ani, care locuiește în tabăra Shariya din apropierea orașului Duhok. „Nu mă pot întoarce într-un loc în care cinci dintre copiii mei au fost uciși”.
Mai mult de 2.700 de yazidi sunt încă daţi dispăruţi, despre care se crede că sunt morţi sau captivi, potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație.
Aproximativ 12.255 de persoane trăiesc în tabăra Shariya, mulți dintre ei considerând-o un sanctuar. „Nu avem un loc de muncă, un magazin sau o mașină. Doar Dumnezeu și cei care fac fapte bune ne ajută”, a declarat Peshow, al cărui fiu și patru nepoți au fost răpiți de ISIS în Sinjar. Doar unul dintre nepoți s-a întors.
Ea și soțul ei, la fel ca majoritatea oamenilor de aici, depind de pachetele alimentare MoMD, livrate la fiecare două sau trei luni, și de ajutorul altor rezidenți.
Peshow a spus că încă nu a aflat dacă cererea ei pentru compensații guvernamentale, care este disponibilă pentru cei din Sinjar ale căror proprietăți au fost deteriorate de ISIS, a fost aprobată.
Un alt rezident, Tahseen Hussen Osman Rasho, în vârstă de 39 de ani, a declarat: „Unii oameni nu au teren pe care să construiască – 4 milioane de dinari nu este o sumă suficientă pentru a reconstrui o cameră.
„Acolo nu există locuri de muncă, nu există electricitate, iar când există, este puțină. Nu există apă potabilă. Fără bani sau asistență socială, oamenii nu-și pot crește familiile. Nu-mi voi duce copiii înapoi acolo”.
Rasho, care lucrează ca meșter în Duhok, a declarat că familia sa de șase persoane se luptă să se descurce și se bazează pe pachetele de alimente de la guvern. De asemenea, el nu a primit încă vești despre cererea sa de despăgubire.
Rasho a evadat împreună cu soția sa, Tawaf Khodeda Osman, și copiii lor cu o zi înainte ca ISIS să ajungă în Sinjar, după ce prietenii din sud i-au sunat pentru a-i avertiza. El se teme că mica regiune muntoasă este în continuare nesigură.
Este, fără îndoială, instabilă, cu diverse grupuri armate încă active, inclusiv Forțele de mobilizare populară susținute de Iran și milițiile kurde aliniate PKK. Zona este, de asemenea, o rută de tranzit pentru contrabanda cu arme între Irak, Turcia, Liban și Siria.
Joni Shebo Ali Aamer, în vârstă de 60 de ani, are fotografii ale casei sale dintr-un sat din districtul Sinjar. Aceasta a fost aruncată în aer de către ISIS. „Dacă guvernul ar reconstrui zona și ar aduce electricitate și apă, ne-am întoarce. Dar totul a fost distrus și nu avem unde să mergem”, a spus ea.
Pir Dian Jafar, directorul departamentului de migrație, strămutare și criză din Kurdistan, a declarat că el crede că guvernul irakian nu va respecta termenul limită de 30 iulie și că fiecare familie ar trebui să primească cel puțin 10 milioane de dinari „pentru a-și repara casa și pentru a putea trăi în ea”.
Ali Abbas, purtătorul de cuvânt al Ministerului irakian al Mediului, a declarat că guvernul nu dorește ca oamenii să devină dependenți de ajutor.
„Ministerul își continuă activitatea pentru a închide taberele înainte de data anunțată”, a declarat acesta, adăugând că pachetul financiar oferit este destinat „restaurării locuințelor mici și achiziționării de bunuri permanente”.
