Italia, prima țară din UE după numărul de afgani evacuați. Germania, Franța și Italia au încheiat operațiunile de evacuare. General britanic: Este sfâșietor că nu-i putem scoate pe toți

Sunt imagini de la ultima evacuare operată de forțele militare italiene. Avionul C130 a ajuns la Roma cu 58 de afgani și cu personalul diplomatic și de securitate care se mai afla la Kabul. Roma speră să poată extrage și alți afgani cu sprijinul ONU și al unor state din regiune.

LUIGI DI MAIO, ministrul de Externe al Italiei: „Vreau să vă mulţumesc tuturor celor care aţi lucrat în ultimele zile la evacuarea a aproape 5.000 de afgani. Suntem prima ţară din Uniunea Europeană după numărul de cetăţeni afgani evacuaţi”.

S-au întors și trupele germane, care au evacuat peste 5.300 de oameni de naționalități diferite. Trei avioane germane au aterizat la o bază din nordul țării, iar cei 300 de militari, parașutiști, forțe pentru operațiuni speciale și medici au avut parte de o primire emoționantă.

Statele occidentale s-au retras din Kabul. Mai puțin trupele britanice și americane, care intră într-o nouă fază a operațiunilor, până la retragerea din 31 august.

NICK CARTER, şeful forţelor militare ale Marii Britanii: „Este absolut sfâşietor că nu putem scoate pe toată lumea. Personal, am primit peste 100 de mesaje de la diferiţi afgani cu care am lucrat de-a lungul timpului, mulţi prieteni, care nu vor reuşi să iasă”.

La Kabul au mai rămas 4.000 de militari americani, cu 1.800 mai puțin decit zilele trecute, iar personalul diplomatic este redus la o unitate minimală.

Source

Distribuie știrea