Japonia îndeamnă Israelul să-şi suspende asaltul asupra Fâşiei Gaza și să permită accesul ajutorului umanitar în zonă

Ruine în Fâșia Gaza / FOTO: Captură foto

Solicitarea a fost făcută în cursul unei întâlniri miercuri seara între secretarul de stat nipon pentru Afaceri Externe Iwao Horii şi ambasadorul Israelului în Japonia, Gilad Cohen, potrivit unui comunicat al MAE de la Tokyo publicat joi.

Rusia şi China s-au opus miercuri prin veto unui proiect de rezoluţie al SUA prin care Consiliul de Securitate al ONU ar fi cerut o pauză umanitară în conflictul soldat deja cu mii de morţi. Un text pregătit de Rusia care cerea un armistiţiu a eşuat de asemenea, aminteşte Reuters.

În cadrul eforturilor sale de a atenua conflictul din Orientul Mijlociu, guvernul japonez pregăteşte o vizită a noii şefe a diplomaţiei, Yoko Kamikawa, în Israel şi Iordania, între 2 şi 5 noiembrie, a indicat cotidianul Asahi Shimbun. Preluare: Agerpres

Source

Distribuie știrea