Se schimbă oficial conducerea NATO. Mark Rutte, fostul premier olandez, își preia marți atribuțiile de secretar general al celei mai puternice alianțe politico-militare de pe planetă. La finalul mandatului, Jens Stoltenberg a vorbit despre riscurile în cazul în care Rusia va câștiga războiul din Ucraina, despre susținerea Kievului și despre consolidarea prezenței aeriene a NATO în România.
La NATO, totul se decide prin consens. Ca atare, secretarul general nu poate schimba profund ceea ce face Alianța, dar lucrează în culise la stabilirea deciziilor, care apoi sunt aprobate de cei 32 de membri, și prezidează Consiliul Nord-Atlantic.
După un deceniu pe poziția de secretar general, Jens Stoltenberg a reușit la finalul mandatului să crească investițiile în apărare, iar majoritatea statelor membre au ajuns să aloce cel puțin 2% pentru bugetul apărării, Polonia urmând să aloce în 2025 4,5%.
Jens Stoltenberg a insistat asupra faptului că aliații trebuie să mențină sprijinul pentru Ucraina pentru a descuraja Rusia și a vorbit și despre pericolul nuclear.
Jens Stoltenberg: „Cred că cel mai mare risc va fi dacă președintele Putin va câștiga. Atunci, mesajul ar fi că dacă va folosi forța militară sau va amenința aliații NATO, va obține ceea ce vrea și acest lucru ne face pe toți mai vulnerabili. Monitorizăm atent ce face Rusia și am transmis foarte clar Moscovei că un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie purtat niciodată și, până acum, nu am văzut nicio schimbare în postura nucleară a Rusiei, care să necesite schimbări din partea noastră.”
NATO a trimis un avion radar AWACS deasupra României, că să monitorizeze mișcările Rusiei la granița noastră. Decizia vine după seria de drone rusești care au intrat în spațiul aerian NATO în ultimele luni. Acest tip de apărare poate fi folosit ca un centru aerian de comandă.
Jens Stoltenberg: „Am decis să trimitem avionul AWACS și avionul de supraveghere NATO de avertizare timpurie în România pentru a ne consolida în continuare prezența acolo. Acest lucru va întări misiunea de poliție aeriană a NATO, în desfăşurare. Ne va oferi, de asemenea, mijloace mai bune de a monitoriza activitatea Rusiei și, de asemenea, de a-i ajuta pe români să răspundă la orice încălcare a spațiului aerian. Voi fi atent să analizez în ce măsură aceste încălcări sunt deliberate sau accidentale”.
Mark Rutte, noul secretar general al NATO, vine cu un nou stil de management. El nu este străin de coridoarele Alianței, după 14 ani la conducerea guvernului Olandei.
Analiză AFP: NATO îşi schimbă şeful, însă nu se întrevede o revoluţie
Fostul prim-ministru olandez Mark Rutte preia marţi funcţia de şef al NATO, dar liderul celei mai puternice alianţe militare de pe planetă are puţină putere pentru a schimba situaţia în profunzime, comentează luni AFP.