Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru a câştigat duminică turneul Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari şi găzduit de Centrul Naţional de Tenis de la București, după ce a învins-o în finală pe Kathinka von Deichmann din Liechtenstein, scor 6-3, 1-6, 6-4.
Românca a obţinut victoria după mai bine de două ore de joc (2 h 04 min).
Miriam Bulgaru (25 de ani, 202 WTA) și-a adjudecat primul set cu 6-3. În setul al doilea, jucătoarea din Liechtenstein și-a crescut nivelul de joc, și, ajutată și de greșelile româncei, a câștigat cu un categoric 6-1.
Setul decisiv a fost mai echilibrat, iar Bulgaru a început mai bine, cu 2-0. Von Deichmann a revenit şi a egalat, dar a fost mereu în urma româncei, care a reuşit să încheie cu break.
Miriam Bulgaru a primit trofeul de la campioana Simona Halep și de la fosta marea gimnastă Nadia Comăneci.
”Ce zi pentru mine, pentru noi. V-am făcut o bucurie, dar şi voi mi-aţi făcut mie una, venind în număr aşa de mare. Am simţit energia spectatorilor, dar şi susţinerea foştilor şi actualilor sportivi, fără de care nu aş fi putut câştiga. Vă mulţumesc tuturor, vă iubesc!”, a declarat jucătoarea, emoționată, la primirea trofeului.
Von Deichmann a fost recompensată cu un cec de 8.000 de dolari şi 81 de puncte WTA, iar Bulgaru a primit un cec de 15.000 de dolari şi 125 de puncte WTA. De luni, românca urcă pe locul 178 în clasamentul WTA.
Bulgaru a câştigat a treia ediţie a turneului de la Bucureşti, după ce Irina Begu s-a impus la prima ediţie (2022), iar australianca Astra Sharma a câştigat anul trecut.
La festivitatea de premiere au mai fost prezenți Sorana Cîrstea, Horia Tecău și Ion Țiriac.
Miriam Bulgaru s-a calificat în finala turneului Ţiriac Foundation Trophy. Patricia Țig, eliminată în semifinale
Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari şi găzduit de Centrul Naţional de Tenis, după ce a învins-o pe jucătoarea georgiană Ekaterine Gorgodze cu 3-6, 6-3, 6-2.