Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la Roland Garros. România a rămas cu o singură jucătoare la al doilea turneu de Mare Șlem al anului

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost eliminată marţi în primul tur la Roland Garros, învinsă în trei seturi de italiencca Jasmine Paolini, scor 7-5, 2-6, 6-2.

30 Mai 2023, 19:38 (actualizat 30 Mai 2023, 19:43) Știrile TVR |

Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea (33 ani, 32 WTA), cap de serie numărul 30, a cedat după ceva mai mult de două ore de joc în fața unei jucătoare mai slab clasate. Jasmine Paolini (27 ani, 53 WTA) a învins-o pe româncă şi la singurul lor meci de până acum, în 2021, cu 6-4, 4-6, 6-1, în sferturile de finală ale turneului la Portoroz.

(w500) Statistica

Cea mai bună performanţă pentru jucătoarea noastră la un turneu de Mare Şlem este un sfert de finală la Roland Garros în 2009.

Paolini o va întâlni în runda următoare pe sârboaica Olga Danilovic (105 WTA).

România a rămas cu o singură jucătoare în turneu, Irina Begu, care înfruntă miercuri o altă italiancă, pe Sara Errani.

Finalistă în 2012 la Paris, Errani a dezvăluit că bunica ei a murit sâmbătă seara și a declarat că i-a fost foarte greu să se concentreze în meciul din primul tur cu Jil Teichmann.

Irina Begu și Sara Errani se cunosc foarte bine, ele jucând împreună, ca pereche, la dublu.

Source

Distribuie știrea