Jumătate de țară se topește sub temperaturi caniculare. Zile de foc în Oltenia

În Oltenia, maximele termice au fost de 37 de grade Celsius la umbră. Măsurătorile arată că, zilele acestea, am înregistrat noi recorduri de temperatură. În aceste condiții, medicii ne reamintesc să ne protejăm și să fim foarte atenți la ce semnale ne transmite organismul.

Sunt zile de foc în mare parte din țară, iar temperaturile record sunt mult mai greu de suportat la orașe, printre clădiri din beton și asfalt, care emană zeci de grade.

Chiar și așa, sunt oameni pe care nu pare să-i oprească nimic să iasă din case, mai ales la orele amiezii.

Piața Centrală din Craiova era destul de aglomerată la prânz.

Andrei Marinaş, jurnalist TVR Craiova: Dacă trebuie să ieșim din casă între orele 11.00 – 18.00, medicii ne recomandă să purtăm pălărie, să avem capul acoperit. În cea mai mare piață a Craiovei au început deja să apară tarabele cu pălării.

Medicii ne reamintesc să ne îmbrăcăm în haine largi, deschise la culoare și să nu ne lipsească apa. Iar aerul condiționat să fie curățat și reglat corespunzător.

Citește și: Secetă în nordul și estul ţării. Fermierii cară zilnic apă cu cisternele, pentru ca animalele să nu moară de sete

Dr. Cristian Ţepuş, medic primar, medicină de familie: Temperatura să fie setată cel puțin de la 24 de grade în sus. Nu putem sta cu 18 grade și când deschidem ușa și ieșim într-un spațiu, chiar în bloc sau într-un spațiu afară din casă, să ajungem unde probabil la nivelul solului sunt 50 de grade sau 60. Există un risc mare de infarct și la adultul sănătos.

Meteorologii spun că au fost din nou depășite recorduri de temperatură pentru această perioadă din luna iunie.

Fania Sfârlează, meteorolog previzionist, Centrul de Meteorologie Oltenia: Pe 9, temperatura maximă înregistrată a fost depășită la Slatina, iar ieri s-au depășit temperaturile maxime zilnice din întreg șirul de observații la stațiile meteorologice Băilești, Bechet, Calafat, Caracal, Craiova, Drăgășani și Slatina.

Vin și vești bune de la meteorologi. Pentru câteva zile scăpăm de căldura sufocantă, însă apar ploile și vijeliile.

Din weekend se întorc temperaturile caniculare.

Citește și: Cod portocaliu de caniculă în 16 judeţe şi în Capitală până miercuri dimineaţă. Cod galben de ploi şi vijelii, în jumătate de ţară

Distribuie știrea