Jurnalistul TVR Vlad Ungar este în mijlocul incendiilor devastatoare din Grecia, de unde transmite zilnic informații despre tragedia care a lovit țara preferată de români ca destinație de vacanță. Alături de el, operatorul Relu Calotă surprinde imaginile dezastrului. În fiecare zi, vom publica un jurnal scris de Vlad, martor la incendiile de proporții.
#JurnalDinLuptaCuFocul
„Dincolo de breaking news sunt oameni care trăiesc o dramă pe insula Evia. Pe mine zilele astea petrecute în Grecia m-a impresionat Dmitra, adică m-a făcut să-mi sclipească ochii când am ascultat-o. După ce focul a ars kilometri întregi de pădure, localnicii și turiștii au început sa fie evacuați. Cei patru copii ai Dmitrei au plecat de pe insulă cu tatăl lor într-un loc sigur într-o noapte în care cerul era sângeriu și părea ca flăcările uriașe o să ajungă până la ei. După ce s-a asigurat ca ei sunt bine, Dmitra s-a întors zilele următoare pe insulă ca voluntară, la fel ca alți oameni din satul ei. Noi am găsit-o în zona în care se află comandamentul pompierilor români, vorbește impecabil limba engleză, cară cutii cu provizii, e alături de ceilalți voluntari gata sa întindă o mână de ajutor. Oamenii ăștia care trăiau din turism și din faptul că erau gazde primitoare, obișnuiți să încingă pământul cu pașii de zorba, nu fac acum altceva decât să care cutii cu provizii și să își scrie numele pe liste fără sfârșit cu persoane evacuate sau sinistrate.
Îi ține vii speranța că într-o zi își vor putea relua viata obișnuită și vor putea întinde din nou mese cu gyros și sos tzatziki pentru turiști.
Dmitra despre care vă povestesc e profesoară de engleză, spre exemplu, și m-a uimit când mi-a povestit cum în urmă cu 16 ani a lăsat viața pe care o avea în Canada ca să se mute pe insula Evia, locul natal al mamei ei. Acum paradisul în care mulți români își făceau vacanțele și pe care ea îl iubește atât de mult e mistuit de incendii și tot ce poate face e sa ajute ca voluntar. Când o asculți îți dai seama ca nimic nu ne pregătește de fapt pentru momentele astea – să ne lăsăm casele, amintirile și să nu știm ce ne așteaptă mâine.
Într-un alt colț al insulei l-am găsit pe cel mai tânăr pompier român trimis să stingă incendiile din Grecia. Are 22 de de ani și o dorință nebună să învețe, să își învingă fricile și să devină salvator ca-n filmele la care se uita când era mic. Îl sună părinții și iubita seara și dimineața, că în restul zilei e complicat cu semnalul în munți unde se duce lupta cu focul. Îmi povestește cum învață de la colegii mai mari să îi liniștească pe cei dragi atunci când pericolul e aproape și cum stătea la masă cu familia când l-a sunat comandantul și i-a spus că pleacă în misiunea asta. Mi se pare sincer când zice că datoria e înainte de orice altceva. Începem să vorbim de viața de pompier și obiectivele lui pentru anii următori când îmi ridic privirea și văd că pădurea arde din nou. În Nord e din nou fum.
Sun în redacție și-mi zic hai să facem pe asta live-ul. Și-mi adun gândurile în timp ce Relu face cadrul, se aprinde becul ăla roșu al camerei care îmi trezește toate emoțiile pământului. Deschiderea obiectivului pare infinită în căldură asta aproape insuportabilă.
EȘTI! Zi!, strigă din regie la mine. Și încep să le spun povestea. Așa cum știu eu”.
