Jurnalistul TVR Vlad Ungar este în mijlocul incendiilor devastatoare din Grecia, de unde transmite zilnic informații despre tragedia care a lovit țara preferată de români ca destinație de vacanță. Alături de el, operatorul Relu Calotă surprinde imaginile dezastrului. În fiecare zi, vom publica un jurnal scris de Vlad, martor la incendiile de proporții.
#JurnalDinLuptaCuFocul
Prima misiune pe care au primit-o pompierii români a fost să oprească incendiul din Insula Evia să nu se extindă și în zona de sud a insulei, pentru că ar fi un dezastru natural. Am plecat spre Evia după ce ne-am uitat la câteva imagini în presa internațională și nu știam la ce să ne așteptăm. După două ore de condus de la Atena, pe autostrada și pe malul mării ne-am dat seama că, cu cât înaintăm în nordul insulei, cu atât fumul e mai dens, iar când Relu a pornit camera ne-am dat seama că lumina era diferită. Totul e roșiatic, fără vreun efect de Instagram, de la limbile de foc care pare că au unit cerul cu pământul. Te uiți în stânga și în dreapta și vezi că totul e roșu. Chiar e nasol.
E șocant să vezi cum totul arde în jur și cum cu fiecare respirație simți mirosul tot mai puternic de fum. Și te gândești cum o fi drumul când vrei să pleci, dacă mai ai pe unde.
Pe munte, pe un teren accidentat i-am găsit pe pompierii români care luptă cu focul. Și chiar luptă pe bune, au ridicat drona să vadă exact cum se extinde incendiul, au cartografiat drumuri și au folosit echipamente ultramoderne. Pompierii din alte țări nu aveau așa ceva, deși dornici să ajute, privindu-i pe unii dintre ei, aveai senzația că au venit să stingă incendiul uriaș cu găleți cu apă.
Știți cu toții deja că pompierii români au fost extrem de apreciați pentru modul în care au intervenit. Când am ajuns pe munte la ei, i-am auzit strigând – Iliuță, da’ hai Iliuță ca te schimb eu. Funcționează împreună ca un mecanism perfect, nu degeaba presa elenă a scris că par veniți din altă lume. Chiar sunt buni ai noștri. Se tot înlocuiau unii pe alții într-o zonă de platou a muntelui, iar de acolo când te uiți în sus pe versant vezi doar flăcări și fum. Mult fum. Iar ei nu fac pauză.
Ne-am bucurat să auzim pe cineva vorbind limba română. Cu echipamentul de aproape 20 de kilograme pe ei, la temperaturi de peste 40 de grade, cu focul care câștigă vizibil tot mai mult teren, pentru pompierii români pare că nu există nu se poate. Un pompier bea peste 12 litri de apă pe zi într-o intervenție ca asta ca să reziste.
Când am găsit niște localnici pe marginea drumului și am vrut să oprim să facem interviuri cu ei, ne-am trezit că ne-au oprit ei mașina. Au început sa strige: „Romania, Romania. We love Romania!”
Îi văd și acum. Erau trei greci. Ne-am oprit și au venit la geamul mașinii. Unul din ei și-a pus mâna în dreptul inimii și ne-a zis: „Thank you, România”. Pe Relu l-a cam emoționat imaginea asta, iar Cătălin e atent la direcția focului și a fumului să nu vina spre noi. Eu le zic în engleză:
-Dar noi nu suntem pompieri, suntem jurnaliști.
-Da, dar sunteți români, zice grecul.
Da suntem. Iar uneori asta poate fi al naibii de frumos.
