Scriitorul Orhan Pamuk / FOTO: Universitatea de Vest Timișoara
”Sunt un autor lent care scrie romane lungi”, mărturisește Orhan Pamuk. Are nevoie de arhivă, de documentare, de suprapunere a palierelor narative. În 2006, acesta devine primul scriitor turc, laureat al premiului Nobel pentru literatură. “Comitetul Nobel a fost drăguț cu mine, eu am fost amabil cu ei”, a declarat el la Timișoara. De altfel, este deținător a numeroase premii internaționale de prestigiu, sau, cum spune Radu Paraschivescu: “You name it, he’s got it!”.
În Istanbul străzile își schimbă deseori denumirile, numerele și locuitorii. ”Străzile te trădează”, spune el. Este un oraș aflat într-o nemaîntâlnită transformare, o provocare pentru zecile de mii de poștași și curieri, o metropolă care, de-a lungul unei vieți de om, trăită la întâlnirea între două secole, a crescut de la două la șaptezeci de milioane de rezidenți.
Ceea ce nu se schimbă prea ușor este, însă, numele clădirilor. Acestea poartă amprentă de nume a ctitorilor care le-au ridicat. De la una dintre ferestrele apartamentului său din Istanbul, al blocului Pamuk, construit de bunicul său, scriitorul Orhan Pamuk privește Bosforul și mulțimea de corăbii care îl traversează. De la o alta, partea europeană a orașului. Așa explică cei care îi studiază opera, vocația de pontif cultural a laureatului Nobel, de intelectual care crează punți. Între două continente, două lumi, între real și imaginar, între istorie și viitor, între empatie și transfigurare.
Despre Timișoara a învățat încă din primele clase de gimnaziu. În 1552, Temeswar devine pașalâc turcesc în Imperiului Otoman, câteva secole mai târziu, membră a Uniunii Europene. Estul și Vestul sunt parte a unei istorii culturale pentru scriitor, mai mult decât o consecință a actelor militare sau politice. “Politica nu este pentru mine. Îmi pasă mult mai mult de literatură. Sunt sentimental, copilăros și nu pot să-mi țin gura”, a spus Orhan Pamuk.
S-a pronunțat răspicat asupra genocidului armean și a cruzimii față de kurzi. A avut nevoie de un proces, bodyguarzi, a plecat din țară, s-a întors în țară. A rămas fiul Istanbulului și a devenit cetățean universal. De fapt, ar vrea să fie cetățean, însă nu se poate dezbraca de haina scriitorului pe care continuă să o poarte chiar și atunci când scrie articole pentru New York Times, conferențiază, alcătuiește eseuri sau predă.
“Am devenit absolvent de jurnalism ca să am o diplomă, nu neapărat că m-ar fi interesat cu adevărat jurnalismul. (…) Dar jurnaliștii sunt adevărații eroi ai acestei lumi, în avangarda evenimentelor și în explicarea lor. Libertatea este un lucru atât de mare!”, precizează Orhan Pamuk.
Scriitorul speră ca Erdogan să piardă alegerile, dar este de părere că șansele să se întâmple acest lucru sunt 50-50%.
Continuă să vorbească despre acele cauze în care crede, chiar dacă o face critic. Me too, Black lives matter sunt fenomene corecte, chiar dacă uneori sunt atinse de exagerări care le deturnează scopul. ”Politically correctness-ul” atinge tot, uneori deformând realitatea, alteori istoria și totuși rămân corecte, a subliniat scriitorul.
Cutremurul de la începutul anului, în urma căruia au murit peste 50 de mii de oameni în Turcia și Siria, i-a reaprins sentimentul de apartenență față de țară, față de națiunea lui, față de oameni. A fost traumatizat de atâta suferință și a realizat că aparține unui popor alături de care împarte și bune și rele. “S-a greșit mult, s-a construit prost și oamenii au murit”, a spus el.
Pandemia l-a afectat, deși a anticipat-o în lucrările sale cu mulți ani înainte de debut. De altfel, el, Orhan Pamuk, este un vechi client al izolării: “Scriu de 48 de ani. Practic, sunt în lockdown de tot acest răstimp”. Lucrează simultan la trei cărți. Chiar în această primăvară, traducătoarea lui, Luminița Olteanu, cu care este într-o relație culturală foarte apropiată, lucrează la aducerea în limba română a noului Pamuk, în vara acestui an, la Polirom.
Orhan Pamuk deschide seria de 5 laureați de Nobel pe care Universitatea de Vest i-a invitat la Timișoara, “în anul 0” pentru Capitala Culturală. Următorii care vor veni sunt Jean-Marie Lehn și Jean-Pierre Sauvage, iar numele celorlalți doi rămâne, deocamdată, un secret. Important este că “The Culture is Capital”, cum spune sloganul sub care se desfășoară implicarea UVT în anul de grație 2023.
Rolul culturii în societate este fundamental. Indiferent că înțelegem ceea ce se întâmplă sau nu. “A încerca să explici totul este o prostie”, crede Orhan Pamuk.
Un articol de Codruța Marinescu
