• Sat. Nov 27th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Kelemen Hunor: Dacă totul merge bine, săptămâna viitoare noul guvern va fi votat în Parlament

Nov 18, 2021

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, vicepremier interimar, a afirmat, joi, că, dacă totul va merge bine după nominalizarea lui Nicolae Ciucă pentru funcţia de premier de către PNL, noul guvern va putea fi votat săptămâna viitoare de către Parlament.

18 Noiembrie 2021, 16:42 (actualizat 18 Noiembrie 2021, 16:44) |

Președintele UDMR, Kelemen Hunor / FOTO: Autor: SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

“Este decizia PNL, n-o să comentez, noi suntem în coaliţie şi în parteneriat. Astăzi ar fi o primă întâlnire în acest format cu domnul Ciucă, trebuie să vadă şi el ce am făcut până la această oră, programul de guvernare, apoi discuţiile legate de guvern, de acordul politic şi, dacă totul merge bine, atunci, sigur, săptămâna viitoare, miercuri, joi, vor fi în Parlament audieri, joi cel târziu vot pentru noul Guvern, ca să fie foarte clară agenda”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.

Vicepremierul interimar a amintit că UDMR l-a acceptat pe Nicolae Ciucă, la o nominalizare anterioară: “Noi l-am acceptat pe domnul Ciucă odată, am pregătit un program de guvernare, am pregătit o structură de guvern, deci, din acest punct de vedere, dacă pot să mă exprim aşa, poziţiile noastre au fost armonizate. Acum trebuie să vedem şi contribuţia colegilor de la PSD, ceea ce noi am inclus în mare parte în program. Au rămas câteva chestiuni legate de fiscalitate, de partea socială, o să discutăm în aceste zile, în acest weekend, şi luni să fim în măsură să spunem preşedintelui Iohannis: “Acesta este programul de guvernare, aceasta este structura de guvern”, şi să-l desemneze oficial pe Nicolae Ciucă.”

Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur a anunţat, joi, că Biroul Executiv al liberalilor a aprobat, în unanimitate, ca propunerea liberalilor pentru funcţia de premier să fie Nicolae Ciucă, această propunere venind din partea liderului partidului, Florin Cîţu.

“În BEx al PNL, în unanimitate, la propunerea preşedintelui partidului, a fost votat candidat pentru premier domnul Nicolae Ciucă. Propunerea a venit din partea preşedintelui partidului şi a fost un vot în unanimitate”, a declarat Flutur, la sediul central al PNL.

El a precizat că s-a votat şi ca Nicolae Ciucă să fie şeful delegaţiei PNL la negocierile cu PSD şi UDMR.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *