Klaus Iohannis: România susţine creşterea investiţiilor sud-coreene, inclusiv a celor de tip greenfield

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Republicii Coreea, Han Duck-soo, care se află în vizită oficială în ţara noastră, şeful statului evidenţiind momentul deosebit al relaţiei bilaterale dintre cele două state, în 2023 împlinindu-se 15 ani de la semnarea Parteneriatului strategic bilateral.

10 Mai 2023, 15:15 (actualizat 10 Mai 2023, 15:24) Știrile TVR |

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe prim-ministrul Republicii Coreea Han Duck-soo / FOTO: Administrația Prezidențială

„Preşedintele României a susţinut valorificarea potenţialului cooperării bilaterale, arătând că relaţiile dintre ţara noastră şi Republica Coreea pot înregistra un nou salt calitativ prin actualizarea Parteneriatului Strategic în baza agendei comune adaptate priorităţilor actuale ale celor două ţări”, a informat Administraţia Prezidenţială.

Între factorii care pot conduce la relansarea politică şi economică a Parteneriatului strategic, preşedintele Iohannis a reliefat continuarea creşterii investiţiilor sud-coreene în România, inclusiv a celor de tip greenfield, care este susţinută de ţara noastră, dar şi oportunitatea identificării de noi paliere de cooperare în domenii de interes comun precum energie, inclusiv energie nucleară, noi tehnologii, semiconductori, industria de apărare, infrastructură, schimbări climatice, a precizat sursa citată.

Iohannis a salutat semnarea, cu prilejul vizitei la Bucureşti a prim-ministrului Han Duck-soo, a Memorandumului de înţelegere între Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA şi Autoritatea Portuară Busan.

Administraţia Prezidenţială menţionează că, în planul relaţiilor externe, a fost subliniată viziunea comună cu privire la importanţa respectării ordinii internaţionale bazate pe reguli, România şi Republica Coreea colaborând pentru promovarea unor valori comune în baza principiilor statului de drept şi a respectului pentru Carta ONU.

Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat viziunea şi poziţia României cu privire la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, sprijinul acordat de ţara noastră Ucrainei, precum şi modul de gestionare a efectelor invaziei ruse în diverse domenii şi la nivel global.

Prim-ministrul Republicii Coreea a salutat dialogul intens al administraţiei de la Seul cu partea română, subliniind, la rândul său, importanţa valorificării potenţialului Parteneriatului strategic şi intensificarea cooperării economice, prin creşterea investiţiilor reciproce. Oficialul sud-coreean a punctat interesul de a promova cooperarea şi în domenii noi, precum educaţie şi cultură.

Han Duck-soo a împărtăşit aceeaşi viziune cu cea a preşedintelui Iohannis cu privire la provocările din plan regional şi global, pe fondul consecinţelor războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, subliniind că cele două state aparţin aceleiaşi comunităţi de valori şi principii democratice şi continuă să se coordoneze strâns în plan multilateral.

Source

Distribuie știrea