La Ambasada Marii Britanii la București, a fost arborat drapelul în bernă. ”Majestatea Sa a fost însuşi spiritul Regatului Unit”

Românii aduc omagii Reginei Elisabeta a II-a. Mai multe buchete de flori și candele au fost depuse în fața Ambasadei Marii Britanii la București.

Cei care vor să lase un mesaj de condoleanțe o pot face online pe un site dedicat acestora.

„Declar în faţa voastră, a tuturor, că întreaga mea viaţă, fie lungă ori scurtă, va fi dedicată servirii poporului”, a spus regina Elisabeta a II-a în 1947.  În ziua în care a împlinit 21 de ani, în primul ei discurs public transmis din Cape Town, regina şi-a dedicat viaţa servirii Commonwealth-ului.

Regina Elisabeta a II-a a murit joi, la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia. Fiul său, prinţul Charles, i-a succedat automat. El va domni sub numele de Charles al III-lea.

”Regina a murit liniştită la Balmoral în această după-amiază. Regele şi regina consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară şi se vor întoarce la Londra mâine”, a precizat Palatul Buckingham.

Drapelul britanic a fost coborât în bernă la Palatul Buckingham – unde s-au strâns sute de persoane – în momentul anunţului morţii Reginei Elisabeta a II-a.

Source

Distribuie știrea