A început Festivalul Internațional Shakespeare, organizat la Craiova. Vor fi 11 zile și peste 300 de evenimente desfășurate în interior și în aer liber, în spații convenționale dar și in locații inedite. Oana Danciu are detalii.
Concertul trupei The Tiger Lillies de joi seară din Piața William Shakespeare dă startul evenimentelor în aer liber, evenimente ce vor transforma întreg orașul într-o imensă scenă.
Cea de-a 14-a ediție a Festivalului a fost deschisă de spectacolul Furtuna, prezentat de Teatrul Național Ivan Vazov din Bulgaria.
De la ora 22:00, trupa Woods of Birnam, proiectul muzical al lui Christian Friedel – actorul principal din filmul The Zone of Interest – va deschide, cu Macbeth in Concert seria de concerte și evenimente de la Shakespeare Village, de la Hipodromul din Craiova.
Pe lista spectacolelor se numără și cele semnate de Robert Lepage, Peter Brook sau Declan Donnellan.
De asemnea, la această ediție, organizatorii și-au propus să aducă mai aproape de festival comunitățile locale și să le implice în experiențe alternative de punere în scenă a lui Shakespeare.
Un sat englezesc amenajat ca în perioada elisabetană, dar și o incursiune într-o experiență imersivă bazată pe realitatea virtuală și inteligența artificială se numără printre atracțiile inedite ale ediției 2024 a Festivalului Internațional Shakespeare din Craiova.