• Thu. Oct 21st, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

La Paris, viteza maşinilor, limitată la 30 km/oră pentru reducerea poluării

Aug 30, 2021

Primăria Parisului vrea mai multă securitate rutieră, mai puțin zgomot și mai puțină poluare.

Sunt doar câteva dintre explicațiile pe care le aduc autoritățile pentru măsura de limitare a vitezei la 30 km/oră în centru.

Dacă pentru pietoni și cicliști pare o măsură de securitate, pentru șoferi această decizie va îngreuna și mai mult deplasarea în centrul capitalei franceze.

Reducerea vitezei în centru a fost o promisiune făcută de actualul primar, Anne Hidalgo, în campania pentru alegerile locale.

De anul viitor, primăria vrea să taxeze și parcarea scuterelor și a motoarelor, care acum este gratuită.

În aproape 60% din capitală viteza este deja limitată la 30km/oră. Pe unele axe, cum este bulevardul Champs Élysées, viteza legală rămâne 50km/oră. Viteza pe arterele periferice este în continuare limitată la 70 km/oră.

Câteva asociații care militează pentru drepturile șoferilor sunt decise să conteste în justiție această măsură.

Amenda prevăzută în caz de nerespectare a deciziei este de 135 de euro și 2 puncte de penalizare.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *