Lecţie de patriotism în Moldova. Sătenii din Valea lui Darie au decorat fiecare fântână din sat cu drapelul naţional

Lecţie de patriotism într-unul dintre cele mai îndepărtate sate din Moldova. În lipsa unor parade şi ceremonii de 1 Decembrie, sătenii din Valea lui Darie au găsit o metodă inedită de a promova drapelul naţional şi de a-i omagia pe eroii care s-au jertfit pe front.

02 Decembrie 2023, 13:25 (actualizat 02 Decembrie 2023, 13:32) Știrile TVR |

Fiecare fântână de pe uliţa satului a fost vopsită în alb şi apoi a fost decorată cu drapelul naţional. Ideea îi aparţine Valenciei Radu. Femeia de74 de ani spune că, în copilărie, i-a dus dorul bunicului ei mort pe câmpul de luptă, în Primul Război Mondial.

În memoria lui şi a eroilor care şi-au dat viaţa pentru întregirea ţării, Valencia a pictat tricolorul pe 9 fântâni.

Sătenii au susţinut-o să-şi îndeplinească visul. La fel şi autorităţile locale.

În satul Valea lui Darie nu a fost organizată niciodată o paradă de Ziua Naţională a României, însă oamenii merg în fiecare an la biserică, pe 1 decembrie, pentru a-i pomeni pe eroii neamului.

Source

Distribuie știrea