Ljupco Palevski, vizat de un mandat internaţional de arestare emis de Skopje, este suspectat că ar fi instigatorul şi autorul uciderii unei fete de 14 ani şi a unui bărbat de 74 de ani din oraşul Veles (centru), ale căror corpuri au fost descoperite duminică.
Potrivit poliţiei, Palevski a fost arestat în oraşul turc Balikesir (nord-vest), unde sosise prin Serbia şi Bulgaria.
„Colegii din Turcia m-au informat că iniţiatorul, organizatorul, coordonatorul principal şi autorul direct (al dublei crime) a fost reţinut pe teritoriul lor”, a indicat ministrul de Interne al Macedoniei de Nord, Oliver Spasovski, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit poliţiei, în aceste crime sunt implicate patru persoane, printre care tatăl fetei.
Palevski, o persoană publică, este, de asemenea, un fost om de afaceri şi proprietar de media care a participat la activităţi pro-ruse în ultimii ani.
Potrivit anchetei, bărbatul ucis datora bani unuia dintre suspecţi şi este o victimă colaterală, în măsura în care maşina lui a fost folosită pentru a o răpi pe tânără.
Maşina a fost găsită ulterior carbonizată în apropierea locului unde a fost descoperit corpul adolescentei, mai scrie AFP, citată de Agerpres.