Ministrul Educației, Ligia Deca, a semnat astăzi ordinul nr. 4.483/2023, prin care cresc sumele acordate tuturor celor care se implică în derularea examenelor și a concursurilor naționale 2023, pentru a reconfirma importanța acestor activități și pe aceea a participării personalului didactic și didactic auxiliar la desfășurarea lor.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, ordinul prevede creșterea sumelor și pentru personalul implicat în comisiile pentru organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal, profesional și dual pentru anul școlar 2023 – 2024 și în comisiile din cadrul examenelor de absolvire/certificare a calificării profesionale pentru învățământul profesional, liceal și postliceal, sesiunile anului 2023.
Media creșterilor este de 30% față de anul 2022, pentru toate tipurile de activități din cadrul comisiilor.
Astfel, în cadrul evaluării naționale a absolvenților clasei a VIII-a 2023, norma actuală de plată prevede suma de 15 lei/lucrare corectată, față de 11 lei/lucrare corectată, în anul 2022.
În cadrul examenului național de bacalaureat 2023, norma actuală de plată prevede suma de 18 lei/lucrare corectată, față de 14 lei/lucrare corectată, în anul 2022.
Pentru profesorii asistenți la evaluarea națională, normele prevăd suma de 145 de lei/zi, față de 110 lei în anul 2022, în timp ce pentru profesorii asistenți în cadrul probelor scrise ale examenului de bacalaureat, normele prevăd suma de 157 de lei/zi, față de 120 de lei/zi în anul 2022.
Normele de plată detaliate pentru fiecare tip de activitate/comisie, pot fi consultate aici.