Lituania: Mii de lituanieni au protestat față de uniunile civile ale cuplurilor de acelaşi sex

Mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Vilnius pentru a protesta împotriva unei propuneri legislative vizând autorizarea uniunilor civile pentru cuplurile de acelaşi sex, transmite AFP, citată de Agerpres.

16 Mai 2021, 09:56 (actualizat 16 Mai 2021, 10:05) |

Lituania: Protest față de uniunile civile ale cuplurilor de acelaşi sex

Europarlamentarul Tomas Vytautas Raskevicius, declarat homosexual, este la originea proiectului de lege pe care parlamentul urmează să îl examineze luna viitoare.

Potrivit poliţiei, zece mii de persoane au participat la demonstraţia denumită „marşul în apărarea familiei”.

Preşedintele de centru al ţării, Gitanas Nauseda a declarat sâmbătă că orice recunoaştere legală a cuplurilor de acelaşi sex trebuie să fie în conformitate cu Constituţia ţării, care defineşte căsătoria drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

Protestatarii consideră uniunile între persoane de acelaşi sex drept o ameninţare la adresa valorilor familiei tradiţionale.

Un sondaj Eurobarometru din 2019 constata că 70% din lituanieni se opun recunoaşterii legale a uniunilor de acelaşi sex, marcând una dintre cele mai puternice opoziţii la drepturile homosexualilor din UE.

Noua propunere urmăreşte să acorde cuplurilor LGBT drepturi de moştenire şi coproprietate a bunurilor, garanţii procedurale, posibilitatea schimbării numelui de familie, dar fără dreptul de a adopta copii, potrivit presei locale.

„Acest lucru nu este acceptabil pentru mine, pentru copiii şi nepoţii mei”, a declarat pentru AFP protestatarul Alfredas, în vârstă de 55 de ani, care a refuzat să îşi dezvăluie numele de familie.

Chestiunea a divizat coaliţia guvernamentală condusă de conservatori, dar ar putea obţine suficient sprijin din partea aliaţii lor liberali şi a social-democraţilor din opoziţie pentru a avea câştig de cauză.

Totodată, partidele liberale doresc ca Lituania să ratifice Convenţia de la Istanbul, acord internaţional menit să protejeze femeile împotriva violenţei.

Source

Distribuie știrea