Localnicii evacuaţi din regiunea Atena se întorc acasă. „O flacără uriaşă a apărut de undeva din spate şi într-o clipă totul s-a topit. N-am avut vreme nici să ne luăm haine. Nu mai am decât ce-i pe mine”

Incendiile din Grecia s-au mai domolit, după trei zile de infern. Mai sunt câteva focare lângă Atena, iar pompierii luptă să le stingă. O femeie a murit, iar pagubele materiale sunt uriaşe: clădiri întregi făcute scrum şi vegetaţie pârjolită.

Localnicii evacuaţi din regiunea Atena se întorc la casele lor. Mai bine zis la ce a mai rămas din casele mistuite de flăcări.

„O flacără uriaşă a apărut de undeva din spate şi într-o clipă totul s-a topit, pur şi simplu. N-am avut vreme nici să ne luăm haine. Nu mai am decât ce-i pe mine”.

O femeie a fost găsită carbonizată într-o clădire. Autorităţile se tem că numărul morţilor ar putea fi mai mare. La fel şi numărul caselor şi clădirilor care au ars. Deocamdată, se vorbeşte de zeci de imobile.

În toată provincia Attica focul a făcut prăpăd timp de aproape 3 zile. A fost activat mecanismul european de ajutor şi au luptat cu flăcările inclusiv pompieri români.

“Am intrat singur în casă. Când m-au văzut pompierii, au venit după mine. Am salvat ce se putea salva. Ni s-a spus că reluarea alimentării cu electricitate durează o lună. Dar nu se ştie când se reia alimentarea cu apă”.

În total, până acum au căzut pradă flăcărilor 8500 de hectare. În zona Atenei, cele mai multe focare au fost puse sub control. Dar încă mai există puncte unde arde mocnit, iar autorităţile atrag atenţia că pericolul nu a trecut.

Distribuie știrea