Într-un singur an, locuinţele s-au scumpit, în medie, cu aproape 10%, iar preţurile vor continuă să urce şi la anul, de când va intră în vigoare creşterea TVA-ului. Un avans peste medie s-a înregistrat la Constanţa, unde metrul pătrat al unui apartament a ajuns să coste aproape la fel ca în Bucureşti. Cererea este însă în scădere pentru că mulți români se sperie de ideea unui împrumut la bancă.
Faţă de anul trecut preţurile locuințelor au crescut, în medie, cu aproape 10 procente.
În ultimul an, la nivel naţional, în Constanţa s-au scumpit cel mai mult apartamentele. În octombrie, metru pătrat al unui apartament vechi costă, în medie, peste 1.600 de euro, cu 12% mai scump faţă de aceaşi perioadă a lui 2022. În continuare cele mai scumpe locuinţe se vând la Cluj-Napoca. Aici metru pătrat depăşeşte 2.500 de euro, în creştere cu 5% în cazul apartamentelor noi şi cu 11 procente în cazul celor vechi.
Monica Dudău, reprezentant platformă imobiliară: Cele mai multe căutate sunt apartamente de 2 camere, apoi cele de 3 camere şi apoi garsonierele. Şi dacă ne uităm la segmentul anului de construire, cele mai multe căutări sunt pentru clădirile construite între 1977 şi 2000.
Cu o astfel de piață, mulți români nu se mai grăbesc să devină proprietari. Iar cei care chiar își doresc, caută soluții să cumpere locuința fără a se îndatora la bănci.
Tendinţa e confirmată şi de datele oficiale ale Băncii Centrale care arată că împrumuturile pentru locuinţe sunt în scădere pentru a treia lună consecutiv.
Dar chiar și cu acest trend, preţurile vor tot crește, mai cu seama după 1 ianuarie, când TVA la locuinţe se va majora de la 5 la 9%.
Bogdan Ivan – secretar General al Asociaţiei Dezvoltatorilor Imobiliari din România: Există o legătură clară macro-economică între ceea ce vedem azi în piaţă şi anume inflaţia, vedem creşterea dobânzilor bancare, lucru care face ca din ce în ce mai puţini cumpărători să îşi poată permite să cumpere o casă.
Economiştii ne recomandă să cântărim bine înainte de a ne cumpăra o locuinţă.
Adrian Negrescu – analist financiar: Contează foarte mult potenţialul de revânzare. Îţi cumperi acum un apartament de 2 camere, e posibil că peste 5-10 ani să îţi doreşti o locuinţă mai mare de 3 camere. Trebuie să ai garanţia că banii pe care îi dai acum pe locuinţă îi vei putea recupera peste 10 ani şi poate chiar să faci profit.
Românii care resping ideea unui credit trebuie să pună deoparte salariul integral din aproape 10 ani de muncă.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă