Loeb, după 20 de ani!

26 Ianuarie 2022, 14:07 (actualizat 26 Ianuarie 2022, 14:58) |

WRC Monte Carlo

wrc monte carlo

Spectacol de gală la debutul sezonului 2022 din WRC, găzduit în decorul spectaculos al principatului monegasc, inclusiv cu celebra trecere de pe Col de Turini desfăşurată în nocturnă. Lupta pentru prima poziţie s-a dat între doi piloti francezi, care deţin împreună nu mai puţin de 17 titluri mondiale. Astfel în debutul întrecerii campionul în exerciţiu- Sebastien Ogier( Toyota)- a fost mai rapid cu aproape 7 secunde si cu siguranţă şi mai odihnit decât rivalul său direct- Sebastien Loeb( Ford Puma)- care a venit la Monte Carlo la mai puţin de o săptămână de când a incheiat Rally Raidul Dakar pe locul secund. După a cincea probă specială Loeb a preluat autoritar conducere cursei , fiind urmat la un ecart de peste 10 secunde de cele doua Toyota de la Gazoo Racing, Pilotate de Elfin Evans si Sebastien Ogier.

wrc monte carlo

Până la urmă Loeb, la 47 de ani, 10 luni si 25 de zile, poreclit Canibalul de către numeroşii fani şi-a adjudecat victoria, profitând de o pană făcută de Ogier pe penultima trecre a raliului, cel de-al 80-lea succes din carieră.  Astfel, francezul a mai doborat un record în competiţia care l-a consacrat, devenind cel mai în vârstă câştigător din istoria raliurilor clasice.

wrc monte carlo

Campion al României en titre la clasa RC2N în ambele campionate FRAS, Adrian Teslovan a fost ca de obicei prezent la debutul campionatului Mondial De Raliuri si a făcut analiza sa pentru siteul ştirilor TVR:

„Sebastien Loeb, la 20 de ani de la prima victorie la Monte Carlo a  câștigat din nou, a 80-a victorie  în Campionatul Mondial, tocmai în ediţia aniversară a raliului  monegasc, la 47 de ani.

Raliul şi-a relocat comandamentul pentru întreaga perioadă a evenimentului la Monte Carlo, în ultimii ani fiind obișnuiţi cu primele 3 zile să se desfășoare pe probele de lângă Gap, oraşul natal al lui Sebastien Ogier.

O nouă generație de automobile, un nou capitol în istoria campionatului mondial, un sezon ce se anunță extrem de interesant  mai ales prin prisma faptului că Sebastien Ogier va avea un program parțial, şi cuNoua Zeelandă revinind în calendarul WRC, şi etapa de debut care a culminat cu victoria lui Loeb la Monte Carlo, la numai 2 săptămâni după ce a terminat pe locul 2 la Paris Dakar . „The Boss is Back” și nu oricum ci cu o victorie!

wrc monte carlo

Raliul s-a desfășurat pe parcursul a 4 zile, mai exact a început cu sesiunea de antrenamente de joi dimineața, urmând ca după lăsarea întunericului să se desfășoare primele două probe ale raliului. La shakedown aveam să vedem primii timpi oficiali, timpi ce aveau să ne dea primele indicii despre ce avea să urmeze. Ziua de joi s-a încheiat cu Ogier la conducere urmat de Loeb foarte aproape și Elfyn Evans pe ultima poziţie a podiumului.

Vineri Loeb a trecut în frunte, cu un avans de 9,9 secunde, urmat de Ogier și Evans, în timp de piloții Hyundai se luptau pentru supraviețuire – din păcate nu reușeau să țină pasul cu plutonul fruntaș, Neuville și Tanak fiind la aproape 1 minut în spatele podiumului. Greensmith a înregistrat prima victorie din carierăîntr-o probă specială, dar ştirea a fost umbrit de incidentul de pe prima probă a zilei a cărui protagonist a fost pilotul Ford Adrien Formeaux, care a ieşit violent în decor după ce încheiase prima zi pe poziția a 4-a.

wrc monte carlo

Sâmbătă Ogier a preluat conducerea raliului, cu un avans de 21 de secunde în fața lui Loeb, iar ultima treaptă a podiumului a fost ocupată tot de un pilot Ford, mai exact Greg Breen, care a profitat de greșeala lui Elfyn Evans, care a ieşit din lupta podium din cauza unei întârzieri uriașe, după ce a rămas blocat o perioadă foarte lunga în decor.

wrc monte carlo

Ziua de duminică avea să consemneze încă un record pentru Sebastien Loeb, care la 47 de ani a  obținut a 80-a victorie din Campionatul Mondial, după ce Ogier a făcut pană pe penultima probă specială și greșește startul pe ultima probă spoecială.

Prima etapă s-a încheiat cu un rezultat surpinzător de bun pentru Ford și total neașteptat pentru echipa Hyundai, care s-a confruntat cu numeroase probleme tehnice la toate mașinile sale, Toyota a avut o prestație decentă și doar greșeala lui Elfyn, sau poate pana lui Ogier a făcut ca ei să piardă primul loc în clasamentul constructorilor, dar asta este competiția, astea sunt raliurile.

Urmează Raliul Suediei, unde probabil Toyota va a avea un cuvînt greu de spus.”

wrc monte carlo

Foto Credit: Ştefan Bejenaru, Rally Cow

Source

Distribuie știrea