Macron invită Marea Britanie într-o nouă comunitate politică europeană și propune o amplă reformă. Vot mai rapid în unele domenii, votul unanim abandonat pentru anumite politici

Președintele Macron a spus că realegerea sa confirmă că francezii doresc dezvoltarea spațiului european.

În plenul Parlamentului de la Strasbourg, Macron a subliniat că, în loc să se diminueze valorile europene pentru a permite aderarea rapidă a altor state, este necesară o nouă construcție continentală.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Această chestiune rămâne – cum ar trebui să organizăm Europa din punctul de vedere politic care merge dincolo de Uniunea Europeană? Este obligaţia noastră să răspundem la această întrebare astăzi şi să creăm ceea ce voi numi în faţa dvs. o comunitate politică europeană. Această nouă organizaţie le va permite naţiunilor europene democratice să adere la valorile noastre de bază, să găsească împreună un nou spaţiu al cooperării în domeniile politic, al securităţii, al energiei, al transporturilor, al finanţării infrastucturii şi social, în special în privinţa tinerilor„.

Președintele Franței a adăugat că își dorește ca în anumite domenii votul să fie mai rapid, dar că este necesară și o reformă a documentelor și tratatelor europene, pentru ca acestea să fie mai eficiente.

Cetățenii europeni vor ca uniunea celor 27 de națiuni să devină mai corectă, mai solidară și să aibă un rol conducător în combaterea schimbărilor climatice.

Macron este de părere ca în anumite domenii sau politici trebuie să fie abandonat principiului votului unanim.

Source

Distribuie știrea