Mahmoud Abbas cere ONU să oprească războiul din Fâşia Gaza. ”Întreaga lume este responsabilă pentru ceea ce se întâmplă cu populaţia noastră”

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a cerut joi Adunării Generale a ONU să oprească războiul din Fâşia Gaza între Israel şi gruparea islamistă Hamas, spunând că Israelul a distrus aproape în întregime Fâşia Gaza şi că aici nu mai sunt condiţii să se poată trăi, relatează Reuters şi AFP.

„Această nebunie nu poate continua. Întreaga lume este responsabilă pentru ceea ce se întâmplă cu populaţia noastră în Gaza şi în Cisiordania”, a declarat Abbas în discursul său la Adunarea Generală a ONU de la New York.

„Opriţi genocidul. Nu mai trimiteţi arme către Israel”, a afirmat preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene la tribuna ONU, estimând că Israelul „nu merită” să fie membru al Naţiunilor Unite.

„Opriţi această crimă. Opriţi-o acum. Nu mai ucideţi copii şi femei”, a insistat Abbas, la aproape un an de la începerea campaniei militare israeliene în Fâşia Gaza, ca represalii la atacul fără precedent al Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie 2023.

El a criticat Israelul, pe care l-a acuzat încă o dată de „ocupaţie” şi „genocid” în Palestina.

„Israelul, care refuză să aplice rezoluţiile Naţiunilor Unite, nu merită să fie membru al acestei organizaţii internaţionale”, a spus el, exprimându-şi regretul că Statele Unite, un aliat al Israelului, au blocat în Consiliul de Securitate, prin drept de veto, aderarea palestinienilor la ONU, care în prezent au statut de stat observator.

„Ocupaţia se va sfârşi, se va sfârşi, se va sfârşi”, a mai spus Abbas la tribuna ONU.

Preşedintele palestinian şi-a reiterat apelul pentru reluarea negocierilor în vederea unei „soluţii a două state” – unul israelian şi unul palestinian, proces care este complet blocat.

Abbas a criticat totodată Statele Unite care continuă să ofere miliarde de dolari ajutor Israelului, inclusiv după lansarea ofensivei armate în Fâşia Gaza.

Washingtonul „a furnizat Israelului armele letale pe care le foloseşte pentru a ucide mii de civili nevinovaţi, femei şi copii”, a acuzat Abbas, concluzionând că „acest lucru a încurajat Israelul să-şi continue agresiunea”. Preluare: Agerpres

Distribuie știrea