MAI: 3.051 de evenimente de ordine publică şi 1.560 de intervenţii în situaţii de urgenţă, în ultimele 24 de ore

26 Decembrie 2022, 13:41 (actualizat 26 Decembrie 2022, 13:47) Știrile TVR |

Acțiune Poliție / FOTO: Autor: RADU TUTA / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES/FOTO, foto.agerpres.ro

Potrivit MAI, la nivel naţional, în ultimele 24 de ore s-a asigurat intervenţia la 3.051 de evenimente de ordine publică.

Efectivele MAI vor acorda în continuare atenţie manifestărilor publice precum târgurile de Crăciun şi Festivalurile de Datini şi Obiceiuri care pot atrage un număr mare de persoane.

În prima zi de Crăciun, cele mai importante evenimente de acest fel din punct de vedere al numărului de participanţi au fost organizate în Bucureşti cu aproximativ 10.000 de participanţi în Piaţa Constituţiei, 8.000 în Parcul Drumul Taberei şi 1.600 la Opera Naţională. De asemenea, s-au organizat târguri de Crăciun, care au atras un număr mare de persoane, în Cluj-Napoca şi Iaşi cu câte 3.000 de participanţi, în Sibiu cu 4.500 şi în Timişoara cu 4.000. Toate manifestările publice s-au desfăşurat fără incidente, se arată într-un comunicat transmis luni de MAI.

În ceea ce priveşte zona situaţiilor de urgenţă, ca urmare a manifestării unor tipuri de risc şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, au fost efectuate 1.560 de intervenţii, din care 86,09% de către echipaje SMURD.

Astfel, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină în 1.338 de situaţii pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. De asemenea, au desfăşurat 66 de intervenţii pentru stingerea incendiilor şi 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 7 persoane.

Totodată, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au salvat 8 persoane şi au efectuat 10 misiuni aero-medicale.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.397 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 101.009 permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 13 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 32,7%.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 11.841 de mijloace de transport şi 56.895 de persoane, dintre care 7.617 cetăţeni ucraineni.

Acţiunile pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică vor continua, în toată această perioadă, structurile Ministerului Afacerilor Interne fiind pregătite să acţioneze, cu efective suplimentate şi în sistem integrat.

Având în vedere că majoritatea românilor se vor întoarce astăzi acasă, se recomandă adoptarea unei conduite preventive pe drumurile publice.

“Interesaţi-vă de condiţiile meteo şi de drum înainte de a începe deplasarea şi alegeţi rute alternative pentru a evita posibilele ambuteiaje. Păstraţi distanţa de siguranţă faţă de vehiculul din faţă, evitaţi manevrele periculoase şi nu opriţi pe marginea drumului sau pe banda de urgenţă fără motiv. Nu vă puneţi în pericol, pe dumneavoastră şi pe cei din jur, urcându-vă la volan obosiţi sau sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise”, subliniază reprezentanţii MAI.

Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi pe cele mai circulate artere pentru a fluidiza circulaţia şi pentru a preveni accidentele grave.

sursa Agerpres

Source