MAI: Raportul Departamentului de Stat al SUA evidenţiază progresele României în combaterea traficului de persoane

Raportul anual al Departamentului de Stat al SUA despre traficul de persoane evidenţiază progresele semnificative realizate de România în combaterea acestui fenomen, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Printre aspectele pozitive menţionate în raportul anual se numără: investigarea unui număr crescut de cazuri de trafic şi condamnarea mai multor traficanţi; înfiinţarea unei unităţi de investigaţii financiare în cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate pentru a combate criminalitatea organizată, inclusiv traficul de persoane; adoptarea de proceduri pentru identificarea şi referirea potenţialelor victime minore ale traficului în şcoli şi implementarea unui nou Mecanism Naţional de Identificare şi Referire; modificarea legislaţiei pentru a spori măsurile de protecţie pentru victimele traficului în timpul procedurilor penale şi adoptarea unui ordin executiv care permite plata anticipată a cheltuielilor de urgenţă pentru victime, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, marţi, Agerpres.

Demararea unui nou program de formare în şcolile de poliţie pentru identificarea proactivă a potenţialelor victime ale traficului şi înfiinţarea unei comisii speciale anti-trafic în Parlament pentru analiza cauzelor infracţiunii şi elaborarea legislaţiei relevante sunt alte aspecte pozitive stipulate în raport.

În acelaşi timp, Departamentul de Stat al SUA face şi o serie de recomandări pentru consolidarea eforturilor în combaterea traficului de persoane, printre care: investigarea tuturor acuzaţiilor de complicitate, abatere şi neglijenţă în rândul autorităţilor şi tragerea la răspundere penală a oficialilor complici, inclusiv a autorităţilor locale din domeniul aplicării legii şi al serviciilor sociale; asigurarea aplicării rapide a justiţiei prin respectarea termenelor premergătoare procesului pentru a evita ca termenele de prescripţie să submineze eforturile de combatere a traficului; creşterea finanţării şi îmbunătăţirea coordonării serviciilor de protecţie astfel încât toate victimele să primească asistenţă, inclusiv îngrijire medicală şi consiliere psihologică.

Alte recomandări din raport sunt: alocarea de fonduri ONG-urilor pentru extinderea serviciilor integrate pentru victime, adăposturi şi alte forme de asistenţă personalizată; identificarea proactivă a victimelor prin implementarea completă a noului Mecanism Naţional de Sesizare şi depistarea indicatorilor de trafic în rândul populaţiilor vulnerabile, inclusiv romi, solicitanţi de azil, migranţi şi copii din instituţii guvernamentale şi consolidarea eforturilor de monitorizare şi prevenire a exploatării sexuale a copiilor, în special în instituţiile de stat şi aplicarea legislaţiei privind munca copiilor în zonele rurale.

Ministerul Afacerilor Interne îşi reafirmă angajamentul de a continua eforturile, în cooperare cu celelalte instituţii responsabile, în vederea combaterii traficului de persoane şi îmbunătăţirii protecţiei şi asistenţei oferite victimelor acestui flagel, se mai arată în comunicat.

Distribuie știrea