Maia Sandu: Demersul pentru aderare e proiectul generației noastre. Ca țară candidată, vom putea avansa mai ușor cu schimbările având sprijinul UE

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut declarații ca urmare a deciziei Consiliului European de a acorda Republicii Moldova statutul de țară candidată la aderare la Uniunea Europeană.

24 Iunie 2022, 11:13 (actualizat 24 Iunie 2022, 11:44) Știrile TVR |

Maia Sandu

Principalele declarații ale președintei Maia Sandu:

  • Acest război e la hotarul nostru
  • Am întins o mână de ajutor vecinilor noștri
  • Drama și distrugerile pe care le aduce această catastrofă ne afectează și pe noi,  în special economic
  • Nu există domeniu care să nu fie afectat de război
  • Atât timp cât războiul va continua, situația economică va rămâne dificilă
  • În Ucraina oameni nevinovați vor continua să sufere
  • Cel mai grav lucru este incertitudinea, care influențează planurile și proiectele noastre de viitor și descurajează investițiile
  • Sunt momente sumbre în istoria regiunii
  • În ciuda greutăților, trebuie să recunoaștem și să prețuim realizările noastre
  • În trecut, justiția era aproape total în slujba intereselor celor de la putere
  • Acum, prioritatea guvernării este lupta împotriva corupției
  • Hoții, corupții  nu se lasă pedepsiți cu una cu două
  • Dar lucrurile s-au schimbat față de trecut, când îmbogățirea ilicită era prioritate pe agenda celor de la guvernare
  • Avem mult de lucrat pentru a construi instituții de stat puternice, juste, care sunt în interesul cetățeanului
  • Guvernul,  Parlamentul și Președinția vor munci zi de zi ca dezvoltarea țării să continue
  • Vom folosi această perioadă pentru a reface relația statului cu mediul de afaceri
  • Antreprenorii trebuie să aibă condiții cât mai bune
  • Vom încuraja crearea de locuri de muncă și salarii mai bune
  • Vom compensa majorările de prețuri oferind compensații și ajutoare
  • Ca țară candidată,  vom putea avansa cu aceste schimbări mai ușor, având sprijinul UE
  • Avem nevoie de alinierea tuturor forțelor politice, societății civile, funcționarilor publici
  • Contăm pe sprijinul funcționarilor, pentru a construi instituții puternice
  • Succesul demersului european depinde în mare măsură de integritatea, eficiența și independența sistemului justiției
  • Reforma justiției este principala prioritate a guvernării în acest moment
  • Trebuie să curățăm sistemul de persoane corupte, lipsite de integritate
  • Mă adresez celor din sistemul de justiție: Bunăstarea țării, calitatea vieții oamenilor, stabilitatea și viitorul european al Republicii Moldova depind de voi acum
  • Autoritățile vă sunt alături pentru a duce la bun sfârșit reforma justiției
  • Sarcina voastră este să fiți onești să să luptați cu integritate
  • Proiectul pe care îl începem spre aderarea la UE va dura mai mulți ani
  • Nu e proiectul meu, al guvernului sau parlamentului, e proiectul generației  noastre, iar succesul depinde de noi toți
  • Noi ne asumăm orice preț politic pe care va trebui să îl plătim
  • Sarcina noastră este să facem totul ca cetățenii să trăiască în pace și bunăstare
  • Locul Republicii Moldova e în familia europeană
  • Avem oportunitatea să schimbăm în bine lucrurile din țara noastră
  • Azi sa ne bucurăm, de mâine ne așteaptă o muncă grea și de lungă durată pentru construirea Moldovei europene

Source

Distribuie știrea