Câteva mii de militari din Forța de Reacție Rapidă a NATO s-au antrenat împreună într-un poligon din Polonia. Exercițiul a testat rapiditatea cu care militarii pot interveni în cazul în care un aliat are nevoie de ajutor. Forța de Reacție Rapidă a NATO a fost înființată în 2014, după ce Rusia a anexat ilegal Crimeea. Anul acesta, Marea Britanie conduce această structură a Alianței.
Peste 3000 de militari din Albania, Polonia, Turcia, Spania și Marea Britanie s-au antrenat într-un poligon din nordul Poloniei. La manevrele care au durat o săptămână au participat și în jur de 700 de vehicule militare.
Locotenentul Odisea Kasa, armata albaneză: „Exercițiul a decurs bine, am avut multe de făcut, am avut de depăşit diverse obstacole. Problemele apar mereu. Așa cum spunem în armată, primul plan nu supraviețuiește niciodată războiului, așa că am avut un al doilea plan, un al treilea plan, deci totul a ieşit bine.”
Căpitanul McEnroe, armata britanică: „Cred că este grozav să vorbesc cu toți soldații, mai ales despre diferitele roluri pe care le avem şi să descoperi şi lucruri pe care le avem în comun. De fapt, este interesant să vezi cât de unică este fiecare unitate din fiecare naţiune, mai ales dacă urmează să lucrăm atât de strâns împreună.”
Exercițiul din Polonia a fost doar unul dintre cele 14 care împreună formează Steadfast Defender, cele mai mari manevre ale NATO de la sfârșitul Războiului Rece, la care participă toți cei 32 de aliați.