MApN: România şi Bulgaria au agreat înfiinţarea Comandamentului Regional pentru Forţe Speciale de la Marea Neagră

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a semnat, miercuri, la Washington, împreună cu omologul bulgar, Memorandumul de Înţelegere privind înfiinţarea Comandamentului Regional pentru Forţe Speciale din regiunea Mării Negre – HQ R-SOCC, transmite MApN într-un comunicat de presă.

Cele două ministere ale Apărării au decis, în conformitate cu cerinţele, constituirea unei structuri C2 FOS, care să reflecte interesele comune privind consolidarea securităţii în regiunea Mării Negre.

„Securitatea şi stabilitatea regiunii Mării Negre sunt o prioritate a României şi a Alianţei. Astfel, alături de Bulgaria, vom constitui un element esenţial pentru coordonarea Forţele Speciale aliate, consolidând astfel postura de descurajare şi apărare a NATO”, a evidenţiat ministrul Tîlvăr, în comunicat.

Potrivit MApN, în elaborarea planurilor de apărare ale Alianţei a fost identificată nevoia existenţei unor structuri de Comandă şi Control (C2) în domeniul Forţelor pentru Operaţii Speciale (FOS) pentru regiunea Mării Negre, care să asigure sincronizarea eforturilor aliate în această regiune.

Dezvoltarea HQ R-SOCC este unul dintre proiectele concrete ale României privind consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul estic, contribuind, totodată, la creşterea relevanţei regiunii Mării Negre, în context aliat, a mai explicat ministerul.

Distribuie știrea