Maratonul vaccinării din București începe vineri la ora 17:00, la Sala Palatului și Biblioteca Națională. Rectorul UMF: Vaccinăm, dar vrem și să creștem gradul de informare

Președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiță,, şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Viorel Jinga, au susținut o conferință de presă pe tema maratonului de vaccinare organizat in București, în perioada 7-9 mai.

05 Mai 2021, 16:58 (actualizat 05 Mai 2021, 17:44) |

Valeriu Gheorghiță și Viorel Jinga

Maratonul vaccinării din București  începe vineri, la ora 17:00, la Sala Palatului și Biblioteca Națională. Are loc în perioada 7-9 mai, vaccinul folosit va fi Pfizer, iar cele două centre vor avea 50 de cabinete de vaccinare și vor fi deschise și noaptea.

„Nu ne-am propus un target. Ne mulțumim să fie cât mai multe persoane vaccinate, acesta este scopul maratonului. Sperăm să fie cât mai mulți vaccinați”, a declarat miercuri Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.

Cei care se vaccinează acum, în cadrul maratonului vaccinării, vor face rapelul peste trei săptămâni, în același loc – Sala Palatului sau Biblioteca Națională.

Evenimentul este sprijinit de Colegiul Medicilor din București, Ordinul Asistenților medicali și DSP, a precizat Viorel Jinga.

Viorel Jinga a mai spus că „se va realiza un studio video la care se vor face transmisiuni live de la Sala Palatului la care vor participa medici cu experiență ce vor susține această latură informațională a proiectului, s-a spus că nu s-au transmis informații corecte despre vaccinare”.

Câțiva medici și-au exprimat dorința de a participa la această acțiune informativă, afirmă Viorel Jinga.

Declarații Valeriu Gheorghiță:

  • Evenimentul de la Timișoara a deschis acest gen de evenimente maraton de vaccinare
  • La nivel județean autoritățile județene au în vedere organizarea unor astfel de evenimente
  • Azi, în 14 județe și București, s-au vaccinat cu Johnson&Johnson în cabinetele medicilor de familie
  • Despre blocajele de azi pe platforma de vaccinare: A fost o disfuncționalitate de natură tehnică. A fost remediată într-un interval rezonabil. A fost vorba de un număr foarte mare de accesări într-un timp foarte scurt, peste 40 de mii de accesări. Platforma este într-o continuă optimizare.

Declarații Viorel Jinga, rector Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București:

  • Vom derula acest eveniment pe două paliere importante: activitatea de vaccinare, dar și activitatea de a crește gradul de informare pentru a lămuri populația să vină să se vaccineze
  • UMF îsi propune să crească numărul de persoane vaccinate, asigurând o vaccinare timp de 24 de ore din 24, in cele trei zile, cu mici pauze tehnice de curățenie, în cele doua locații, la Sala Palatului si la Biblioteca Națională
  • Vor fi 1200 de voluntari, din care 260 de medici, 300 de asistente medicale
  • În ceea ce privește palierul de informare, se va realiza un studio video in care se vor face transmisiuni live, la care vor participa medici cu experiență
  • Despre portretul celui care se va vaccina la maraton: am văzut cozi la drive thru si la spitalele militare. Sunt mulți oameni care nu s-au vaccinat și care își doresc să se vaccineze doar cu buletinul.
  • Cum se vor organiza pentru rapel în cazul celor vaccinați la maraton: Rapelul va fi  în aceleași condiții, la trei săptămâni, fiind vorba de vaccin Pfizer, tot la Sala Palatului și la biblioteca Națională

Source

Distribuie știrea