Încă nu am avut o discuție la nivel de premier și de coaliție, dar cea mai oportună lună în care am putea avea rectificarea bugetară este luna august, a declarat Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, înainte de ședința PNL de astăzi.
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: Deci august e luna în care trebuie să avem rectificarea bugetară, pentru ca și măsurile care preced rectificarea bugetară să-și poată produse efectele cel puțin cu data de 1 septembrie. E limpede că avem nevoie de acest plan de măsuri fiscal-bugetare și urmează să le prezentăm în curând, ele sunt analizate la nivelul Ministerului de Finanțe. Continuăm și în această săptămână cu analiza, mai ales pe zona utilizării fondurilor publice și de gestionare eficientă a banilor statului.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă