Marcel Ciolacu: Prin noua reorganizare de la MAE încercăm să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor românilor din diaspora

Premierul Marcel Ciolacu a transmis reprezentanţilor comunităţii de români din Emiratele Arabe Unite că prin noua reorganizare consulară preconizată la Ministerul de Externe autorităţile de la Bucureşti urmăresc să se ridice la nivelul aşteptărilor românilor din afara graniţelor.

Şeful Executivului, alături de echipa de miniştri care-l însoţeşte în vizita efectuată în Golful Persic, s-a întâlnit miercuri seară la Abu Dhabi cu membri ai comunităţii române din Emiratele Arabe Unite.

„Am apucat să vorbesc cu puţini dintre dumneavoastră, mai ales cu cei pe energia, mai ales nucleară, şi sunt ferm convins că împreună cu Sebastian Burduja, domnul ministru al Energiei, o să avem multe discuţii (…) Ce mi-a transmis Emirul, Alteţa Sa, că s-a uitat statistic şi a văzut cât de mulţi rezidenţi din România sunt în acest moment în Abu Dhabi şi este clar un trend crescător. Acum e şi de bine şi de rău. Ştiu că aveţi facilităţi fiscale mai bune decât în România, aici, mai ales pe salariu. (…) Şi e normal ca românii să optimizeze fiscal – şi e şi legal, de altfel. (…) Echilibrăm, cumva, conturile externe, prin investiţiile pe care le faceţi dumneavoastră, în exterior. Întotdeauna în economie se găseşte o balanţă. Eu nu vreau decât să vă felicit pentru ceea ce aţi realizat şi veţi realiza aici. Mi-aş dori să veniţi acasă, mai ales experţii din zona nucleară, care au avut la un moment dat un culoar. Şi statul nu a fost atât de inteligent să prevadă aceste valori ale României că vor pleca şi vor migra din România, dacă statul îi neglijează. Avem şi noi de construit reactoarele trei şi patru. Şi sunt ferm convins că, cu noua reorganizare de la Ministerul de Externe, organizarea consulară, să ne mutăm în noi sedii. Încercăm să ne ridicăm la nevoile dumneavoastră”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul Ciolacu: Statul Qatar este un broker de securitate respectat în Orientul Mijlociu

Criza din Orientul Mijlociu a fost printre subiectele de discuție dintre premierul Marcel Ciolacu și omologul sau din Qatar, la întrevederea pe care cei doi au avut-o miercuri la Doha. Pentru a dezvolta relația dintre România și Qatar este nevoie de pace și securitate în regiune, a transmis Marcel Ciolacu, la întâlnirile cu demnitarii qatarezi.

În context, el a subliniat că dezvoltarea accelerată a României să continue prin atragerea de noi fonduri.

„Am văzut în ziarele româneşti sau, de fapt, la anumiţi actori politici, că am venit să vindem România. De fapt, România este într-o perioadă de dezvoltare accelerată. De fapt, asta este marea provocare. Sustenabilitatea macroeconomică a României în acest moment stă pe aceste investiţii. Avem investiţii, după ce, anul trecut, cea mai mare a doua creştere economică din Europa s-a bazat, din cifre, pentru prima oară în România, nu pe consum, pe investiţii. Acelaşi lucru dorim să-l facem şi anul acesta şi avem investiţii de aproape 100 de miliarde de lei. E normal că nu putem acoperi toată plaja din fonduri europene sau din bani de la bugetul de stat. Şi atunci, ştiţi şi dumneavoastră, am venit şi am avut discuţii cu o serie de companii importante din Emirate, cu fonduri suverane de investiţii şi sunt anumite proiecte pe care nu le putem face decât prin parteneriate publice-private”, a declarat Ciolacu.

Premierul a punctat că necesitatea dezvoltării intră „într-o dinamică mult mai accelerată decât se aştepta toată lumea”.

„Nimeni nu a prevăzut că vom avea un război în Europa în anul 2022, iar necesitatea dezvoltării intră într-o dinamică mult mai accelerată decât se aştepta toată lumea. (…) Totul înseamnă viteză de reacţie şi decizie rapidă. Am reuşit, bineînţeles că este loc şi de mai bine, dar totuşi am reuşit să aducem un echilibru macroeconomic şi o stabilitate în primul rând, având o stabilitate politică. Am avut onoarea astăzi să am o întâlnire şi cu preşedintele, cu Alteţa Sa, Emirul. Am vorbit foarte mult şi de implicarea şi de dezvoltarea pe care o putem face împreună. Există bani, trebuie să avem credibilitate pentru a atrage aceste sume, există oportunităţi şi trebuie prin parteneriate publice – private, prin investiţii punctuale. (…) Spunea Sorin Grindeanu acum o zi, nimeni nu-i de la Crucea Roşie, toată lumea doreşte să-şi multiplice şi să-şi înmulţească banii”, a declarat Ciolacu.

Premierul a punctat şi dimensiunea politică a vizitei, prin prezenţa ministrului român de Externe, în contextul crizelor de securitate.

„Trebuie să recunoaştem că şi în România şi aici suntem aproape de o criză evidentă de securitate, una pe care sperăm că împreună cu aliaţii României, cu implicarea Uniunii Europene, dar, mai ales, cu implicarea jucătorilor regionali, această criză de securitate să nu înainteze mai vertiginos”, a declarat Ciolacu.

Nu în ultimul rând, premierul a anunţat că se are în vedere construirea unei biserici ortodoxe pentru românii din Emiratele Arabe Unite.

„Am avut o discuţie şi cu Patriarhul, Preafericirea Sa. Şi o să ne implicăm împreună pentru a avea o biserică ortodoxă construită, de această dată, de la zero. Rămâne să avem discuţii cu autorităţile în ceea ce priveşte terenul. Şi este o prioritate pentru Secretariatul pentru Culte, în acest moment, pentru Guvernul României”, a declarat Marcel Ciolacu.

Distribuie știrea