Marine Le Pen încearcă să-i facă pe oameni să uite de apropierea ei de Putin

Marine le Pen și Putin / FOTO: hotograph: Michael Klimentyev/Sputnik/Kremlin/EPA

Marine Le Pen a fost primită cu mare fast de președintele rus Vladimir Putin în timpul campaniei prezidențiale din 2017, iar fotografia întâlnirii mai apare pe documentele sale de campanie. De asemenea, partidul său nu  rambursat în întregime un împrumut de 9 milioane de euro unui creditor rus condus de foști militari.

Ea a fost precaută în declarații de la începutul invaziei. A stabilit cu echipa sa să nu se implice.

Marine Le Pen a refuzat să-l numească pe Vladimir Putin „criminal de război” sau „dictator”. Dar după descoperirea a sute de cadavre de civili în regiunea Kiev, ea a recunoscut „crimele de război”.

Iar după ce a spus că președintele rus ar putea să redevină aliat al Franței, ea a clarificat că se referă la Rusia.

Cu privire la proiectul său de „acord” militar cu Moscova, Marine Le Pen a revenit explicând că nu mai este posibil „la momentul în care vorbim”.

Marine Le Pen propunea în proiectul său prezidențial o „alianță” cu Rusia pentru a o include „într-o arhitectură europeană de securitate care nu poate fi confundată cu NATO, considerată drept o „organizație de război”, transmite France 24.

Miercuri, 13 aprilie, o protestatară a fost evacuată după ce a întrerupt conferința de presă a lui Marine Le Pen de la Paris, ridicând o pancartă în formă de inimă cu o fotografie a candidatei partidului de extremă dreaptă Adunarea Națională împreună cu Vladimir Putin.

Source

Distribuie știrea